Ce ascunde Dunca pe Muntele Mic?! Unde sunt banii, la Consiliul Județean nu a ajuns niciun cent!

romeo muntele mic

Conturile uneia dintre firmele familiei președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, asociată într-o afacere tocmai cu instituția publică pe care o conduce, vor fi verificate după ce Romeo Dunca s-a tot făcut că plouă!

Milionarul de la Timișoara este acuzat că, firma sa, Nordica Turism SRL, face afaceri cu Consiliul Județean Caraș-Severin, afaceri din care, cel puțin deocamdată, administrația publică nu a câștigat nimic. Niciun leu! Asta, în condițiile în care Muntele Mic chiar s-a dovedit prea mic în ultimii ani pentru cât de mulți iubitori ai sporturilor de iarnă l-au urcat. Mai mult decât atât, dublul rol pe care îl joacă astăzi Romeo Dunca în această afacere, o asociere în participațiune, acuză opoziția din Consiliul Județean, îl face incompatibil, Agenția Națională de Integritate urmând să confirme conflictul de interese.

Președintelui CJ Romeo Dunca i s-a cerut să solicite asociatului Nordica Turism SRL, în care e acționar și fost administrator, situația contabilă, care nu a fost prezentată niciodată, deși contractul dintre părți așa prevede. Șeful CJ a refuzat de fiecare dată, invocând că nu poate cere astfel de lucruri unei societăți private. Numai că firma respectivă e asociată cu o autoritate publică și datele problemei se schimbă.

leader board 728 x 90 px

Consiliul județean Ionuț Popovici a insistat, încercând să-l ocolească pe Romeo Dunca, dar răspunsurile primite n-au lămurit situația, ba dimpotrivă. „Mi s-a răspuns parțial. Am cerut constituirea unei comisii care să verifice activitatea SC Nordica, contabilitatea, așa cum e prevăzut în contractul de asociere. Ce demersuri ați făcut pentru constituirea acestei comisii pentru verificarea activității SC Nordica, partenerul CJ?! Înțeleg că faceți afaceri cu Consiliul Județean și încercați să acoperiți acest lucru. Dvs. sunteți încă acționar la o societate comercială împreună cu tatăl dvs., administrator fiind unul dintre copiii dvs. Dvs., în mod indirect, faceți afaceri cu Consiliul Județean!”, i-a reproșat liderul PMP președintelui Dunca. „Deci, eu nu fac afaceri cu Consiliul Județean. Punct.”, a replicat șeful CJ. „Actele de la ONRC spun altceva! E un act de obrăznicie să se răspundă așa. Asta e o atitudine sfidătoare a acestei societăți la care Romeo Dunca are interese și în același timp e și președintele Consiliului Județean. Nu poate decide și pentru societate, prin fiul dumnealui, și pentru Consiliul Județean. Cred că e un conflict de interese. E un gest de frondă la adresa cărășenilor! Unde s-au dus banii din această societate?! Pentru că la Consiliul Județean nu a ajuns niciun cent!”, a revenit Popovici.

În discuție a intrat și Flavius Nedelcea, consilier județean Pro România: „Noi am creat o comisie. Cum se justifică faptul că există factură de la Dunca Expediții către Nordica Turism?! Sau Contractul nr. 3! Nordica și Dunca Expediții fac un contract de închiriere elicopter și consultanță juridică! Avem vreo trei-patru facturi de consultanță juridică! Ăsta e motivul pentru care s-a solicitat comisie. Am cerut să vedem veniturile și cheltuielile. Eu, de trei ori, Popovici a cerut și el o dată!” Vicepreședintele Ovidiu Rădoi a avut poziția corectă, chiar dacă e coleg de partid cu Romeo Dunca: „Sunt de acord să constituim o comisie, domnul Dunca să dea niște explicații!”

SC Nordica Turism și Consiliul Județean Caraș-Severin s-au asociat în iunie 2014 pentru a dezvolta activități de turism în zona Muntele Mic. Instituția publică s-a obligat atunci să suporte costurile pentru realizarea racordului electric din zona punctului de transformare existent pe Muntele Mic până în vârful muntelui (cota 1800) și până la stația de plecare a telescaunului (cota 1400), să amenajeze o parcare pentru 250 de autoturisme, precum și efectuarea operațiunilor de deszăpezire și întreținere a drumului de acces pe munte. SC Nordica Turism, reprezentată atunci chiar de Romeo Dunca, își asuma prin același contract să investească aproximativ 4,3 milioane euro plus TVA pentru instalația de transport pe cablu CDL 6, Vâlsanu, instalația pentru zăpadă artificială și instalația de nocturnă pentru pârtie.

Articolul 3 din contract vorbește foarte clar despre rezultatele obținute de pe urma activităților turistice și de agrement de către SC Nordica Turism, în sensul că „vor fi împărțite între membrii asociați, conform cotelor convenite”. 98 la sută pentru SC Nordica și 2 la sută pentru Consiliul Județean. Numai că, în conturile CJ nu a intrat niciun leu, iar Romeo Dunca și SC Nordica n-au prezentat nicicând vreo situație contabilă și nici nu au de gând să o facă. De aici și atâtea suspiciuni!

Într-un răspuns datat 28 septembrie 2021, actualul administrator SC Nordica Turism SRL, Cristian Dunca, transmite, printre altele, Consiliului Județean, instituție condusă de tatăl său: „din punctul nostru de vedere nu sunteți în măsură să cereți niciun fel de informații referitor la activitatea economică. S-a încercat în mod amiabil încheierea relațiilor contractuale, lucru cu care nu ați fost de acord. (…) Interesul dumneavoastră tardiv ne face să credem că doriți mai mult spectacol decât a fi interesați de promovarea turismului în județ.”.

Lui Romeo Dunca această afacere îi poate aduce mari probleme. Potrivit datelor oficiale furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, la finele lui iulie 2021 situația se prezenta astfel: Nordica Turism SRL are ca unic acționar pe Dunca Imobiliare SRL și este reprezentată de Cristian Dunca. Dunca Imobiliare SRL îl are printre asociați pe însuși Romeo Dunca, președintele CJ, și pe tatăl acestuia. De aici și posibilul conflict de interese, Romeo Dunca fiind prins la mijloc, între instituția publică și interesele personale, în contractul de asociere dintre cele două părți.