Ce aduce Anul Nou pe șantierul lotului II din autostrada Lugoj – Deva

santier autostrada

Noul an prinde lotul II din tronsonul de autostradă Lugoj – Deva în organizare de șantier. CNAIR estimează că lucrările propriu zise vor începe în primăvara anului 2024.

Proiectarea porțiunii de autostrada cu tuneluri din vestul țării este în toi. A început în 5 decembrie, dată de la care curg cele 11 luni destinate acestei etape.

Astfel, lucrările de construire a celor 2 tuneluri și a celor 9,13 kilometri de șosea rapidă ar putea începe, calendaristic în 5 noiembrie, însă fiind perioadă de iarnă, acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, în primăvara următoare.

Contractul de finanțare pentru finalizarea lotului II din Lugoj – Deva, secțiunea cu tuneluri pentru animale, a fost semnat în octombrie 2022. Valoarea investiției este de 2,2 miliarde de lei. PNRR asigură 910 milioane de lei, contribuția publică națională este de 943 de milioane de lei, iar TVA-ul aferent reprezintă 352 de milioane de lei.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„În vederea atingerii jaloanelor și țintelor cu privire la reformele și investițiile aferente Componentei 4 – Transport sustenabil din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii,  în calitate de coordonator de reforme și investiții, și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, în calitate beneficiar, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul <<Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul major de investiții: Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, secțiunea Margina – Holdea>>. Obiectivul de investiție face parte din rețeaua rutieră TEN-T Core, Coridorul de conectivitate 1 (Transcarpați), care, potrivit Planului Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020 – 2030, aprobat prin HG nr. 1312/30.12.2021, asigură legătura între Marea Neagră și granița de vest a țării”, aflăm de la Ministerul Transporturilor.

Proiectul va contribui la creșterea mobilității pe rețeaua de infrastructură rutieră TEN-T Core, prin reducerea timpului de călătorie, îmbunătățirea condițiilor de călătorie și siguranța traficului, la dezvoltarea zonelor pe care autostrada le va deservi, precum și la economia de combustibil.

Constructorul are la dispoziție 34 de luni pentru a finaliza bucata lipsă de autostradă din vestul țării.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/