CCIAT demarează noi cursuri pentru timișoreni!

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională, vine în sprijinul celor interesați cu noi serii de cursuri acreditate. Care sunt grupurile-țintă și cât costă taxa de înscriere?

Unul dintre cursuri este cel de ARHIVAR, care se va desfășura în perioada 14 octombrie-8 noiembrie și va avea următorul program: luni-vineri, între orele 16.00 și 21.00; 2 săptămâni teorie + 2 săptămâni practică/realizarea unei lucrări practice sub îndrumarea lectorului).

Taxă de participare este de 1.000 lei/pers. (10% reducere pentru membrii CCIA Timiș, conform Ghidului Serviciilor).

Programul de formare se adresează persoanelor (care au minimum studii medii) care ocupă funcția de arhivar sau îndeplinesc atribuții pe linie de arhivă la nivelul unei organizații și doresc să-și actualizeze cunoștințele și/sau să-și perfecționeze pregătirea profesională, dar și persoanelor care doresc să-și dezvolte competențe în acest sens, sub îndrumarea formatorilor în domeniu. Programul de formare este proiectat să satisfacă atât cerințele instituționale de formare continuă și dezvoltare de competențe, cât și nevoile individuale de pregătire în domeniu, în concordanță cu legislația și standardele în vigoare.

Tematica și competențele dobândite pe parcursul cursului vor fi următoarele: redactarea nomenclatorului arhivistic; gestionarea fondului documentar; prelucrarea documentelor; utilizarea informațiilor din documente; conservarea arhivei în depozit.

Un alt curs pentru EXPERT ACCESARE FONDURI STRUCTURALE ȘI DE COEZIUNE EUROPENE se va desfășura în perioada 16-25 octombrie, de luni până vineri, în intervalul orar 16.30-20.30.

Taxa de participare este de 1.000 lei/pers., cu următoarele reduceri: 10% reducere pentru membrii CCIA Timiș, conform Ghidului Serviciilor, 20% reducere pentru absolvenții cursului „Manager Proiect”, din cadrul CCIA Timiș, 20% reducere pentru șomeri, în baza adeverinței de șomaj.

Cursul se adresează instituțiilor publice, companiilor private, ONG-urilor și tuturor persoanelor care doresc să se dezvolte prin atragerea de fonduri europene pentru finanțarea proiectelor de perspectivă.

Cursul acoperă întreaga tematică necesară accesării si obţinerii surselor de finanţare, indiferent de tipul de program: programe de finanțare prin care se pot obține bani europeni nerambursabili pentru nevoile de dezvoltare ale firmei/instituției; pașii/etapele pentru obținerea unei finanțări nerambursabile; modul de completare a unei cereri de finanțare; accesarea și utilizarea corectă a fondurilor europene; ce implică din partea firmei/instituției gestionarea unui proiect finanțat din fonduri structurale; nereguli și fraude în realizarea și derularea proiectelor ce beneficiază de cofinanțare europeană.

Cursul pentru MANAGER RESURSE UMANE se va desfășura în perioada 21 octombrie-01 noiembrie, de luni până vineri, între orele 16.00 și 21.00.

Taxa de participare este de 1.000 lei, cu următoarele reduceri: 20% reducere pentru membrii CCIA Timiș; 20% reducere pentru absolvenții cursului de Inspector/Referent resurse umane absolvit la CCIAT; 20% reducere pentru cursanții care au urmat două cursuri la CCIAT în ultimele 6 luni; 20% reducere pentru șomeri, în baza adeverinței de șomaj. Reducerile nu se cumulează.

Cursul se adresează persoanelor care doresc să se formeze și să se perfecționeze în acest domeniu, oferind participanților o abordare practică a managementului resurselor umane, urmărind dezvoltarea aptitudinilor, abilităților și competențelor specifice.

Tematica vizează următoarele subiecte: planificare strategică; funcții manageriale pentru managerul HR; structura organizațională; analiza postului; recrutare și selecție; cultura organizațională;  evaluarea performanțelor; integrarea noilor angajați; motivare non financiară; dezvoltarea competențelor angajaților.

Certificatele obținute la absolvirea cursului au recunoaștere națională și sunt emise de Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Ministerul Educației Naționale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/