Cazuri de coronavirus depistate în școlile din Caraș-Severin la 4 zile după revenirea în bănci

Din păcate, județul Caraș-Severin se numără printre cele în care au fost depistate cazuri de COVID-19 în rândul elevilor și cadrelor didactice la doar câteva zile după reluarea orelor față în față. 

Conform Ministerului Educației, joi-seara doar 8 județe din România se puteau lăuda cu zero cazuri de coronavirus în interiorul unităților de învățământ care și-au redeschis porțile. Acestea sunt Argeș, Brăila, Giurgiu, Neamț, Sibiu, Satu Mare, Tulcea și Vâlcea.

În județul Caraș-Severin există deja 7 cazuri depistate în această primă săptămână. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică, Daniel Botgros, este vorba despre:

  • un elev de clasa a doua de la Colegiul Național „Traian Doda”
  • un elev de clasa a noua de la Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița
  • un elev de clasa a șaptea din Oțelu Roșu
  • un elev de clasa a opta de la Școala Gimnazială Nr. 2 Reșița
  • un elev de clasa a XII-a de la Liceul Bănățean Oțelu Roșu
  • un elev de la școala postliceală sanitară a Colegiului Național „Traian Lalescu”, anul 2
  • un cadru didactic de la Glimboca

Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin a demarat anchete epidemiologice și s-a trecut la izolarea contacților și dezinfectarea sălilor de clasă.