„Cavalerul” Fritz, hoț de idei! „Un om corect nu își asumă munca altuia”

fritz consiliu local

Roxana Iliescu, consilier local Pro România, îl acuză pe primarul Dominic Fritz că i-a furat munca. Concret, alesul local face referire la proiectul de hotărâre privind deschiderea terenurilor de sport ale școlilor pentru elevi și după ore, pe care edilul și l-a asumat.

Acuzații dure la adresa primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Marți-seara, în plenul Consiliului Local Timișoara, a fost aprobat un proiect de hotărâre cu privire la deschiderea terenurilor de sport ale unor școli și după ore, pentru elevi. Pe documentația care însoțește proiectul scrie că acesta a fost propus de Dominic Fritz, însă Roxana Iliescu, consilier local Pro România, susține că ideea îi aparține. În aceste condiții, edilul-șef este acuzat de faptul că nu ar fi un om corect.

Pe lângă proiectele fostului primar Robu, mai nou, primarul Fritz își asumă cu nonșalanță și munca consilierilor! Unul dintre motivele pentru care cred că a fost votat primarul Fritz este faptul că timișorenii au avut încredere că pun în fruntea primăriei un om corect, având în vedere și naționalitatea acestuia. Dar… printre altele, un om corect nu își asumă munca altuia, cum ar fi proiectul «Deschideți curțile școlilor»! Având pe ordinea de zi acest proiect, am fost consternată să observ faptul că inițiator apare primarul. În realitate, ideea acestui proiect a fost a societății civile reprezentată de mai multe asociații reprezentative ale elevilor și părinților. Crezând cu tărie în oportunitatea unui astfel de proiect, m-am pus pe treabă și am făcut demersurile necesare la PMT în data de 20 iulie, depunând «Nota de fundamentare» și «Regulamentul» aferent. Este adevărat faptul că ulterior, după înregistrare conform normelor și după ce am făcut publică această inițiativă s-a dovedit că și colega consilier Militaru lucrase la un Regulament similar, fără însă a demara procedura oficial la primărie. Din acel moment, deși regulamentar eram inițiatoare, mi s-a părut firesc și în interesul tuturor, să colaborăm și să integrăm viziunea/ munca amândurora”, a declarat Roxana Iliescu.

Consilierul local Pro România spune că a colaborat cu Rodica Militaru, consilier local USR, pe marginea acestui proiect, doar că Dominic Fritz a preferat să-și asume toată munca depusă.

Ceea ce s-a și întâmplat, până să vină cavalerul Fritz și să-și asume munca noastră! (am dezbătut cu colega Militaru fiecare articol din Regulament în parte într-o ședință de lucru și totodată am susținut împreună proiectul în întâlnirea avută cu directorii unităților de învățământ cărora li se aplică în primă fază acest proiect). Nu mă interesează dacă doamna Militaru din motive personale dorește să-și cedeze munca pe acest proiect, dar eu nu sunt dispusă să accept o asemenea atitudine. Drept urmare, sunt nerăbdătoare sa văd cum primarul Fritz va remedia această situație”, a precizat Roxana Iliescu.

După ce proiectul a fost aprobat în Consiliul Local Timișoara, reprezentanții primăriei au anunțat, pe Facebook, că instituția deschide „curtea școlii” și oferă acces gratuit copiilor pe terenurile de sport din incinta unor unități de învățământ. Concret, este vorba de 15 școli care au terenuri de sport și pază umană.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/