Cavaleri în armură, domnițe, ieniceri și parade ecvestre pe străzile Caransebeșului

Municipalitatea din Caransebeș pregătește o nouă ediție a Serbărilor Cetății, care se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni în parcul de agrement Teiuș.

Gugulanii vor avea și în acest an ocazia să admire parada portului demult uitat, dar și a portului popular din zilele noastre pe străzile urbei sâmbătă, de la ora 15.00. Sub sloganul „O pagină de istorie”, parada ecvestră cu cavaleri în armură, domnițe și ieniceri va avea loc din fața Primăriei Caransebeș (Piața Revoluției) – BCR – M. Viteazu, Ardealului, str. C.D. Loga – P-ța I. Dragalina – str. N. Bălcescu – str. Cloșca – Parcul Teiuș.

Festivalul ajuns la ediția a XIV-a va avea programe muzicale pentru toate gusturile de la muzică populară, cu Orchestra Ansamblului Folcloric „Doina Banatului” Caransebeș (joi, 14 septembrie), până la GALA MUZICII FOLK, ediția a III-a (vineri, 15 septembrie, ora 18.00), sau SEARA MARILOR CONCERTE, duminică, 17 septembrie, ora 20.00 cu trupele PHASER, ALEX VELEA și MANDINGA

În fiecare zi în parcul Teiuș vor avea loc demonstrații de meșteșuguri uitate cu calfele, lupte cavalerești, lupte între ieniceri și cavaleri, dansuri medievale, acrobații cu foc, teatru medieval cu: „ZÂNELE  SILVANE” – ZALĂU, „CAVALERII  CETĂȚII MEDIES” – MEDIAȘ, „TERRA  ULTRASILVANA” – BRAȘOV și „ ANTARES  CORPORATION” – SIBIU.

Anul acesta, organizatorii – Primăria și Casa de Cultură „George Suru” – s-au gândit la o seară dedicată tinerilor, sâmbătă, de la ora 20.00 cu un show incendiar cu MISTER X, SEAN NORVIS (CAT MUSIC / VOICE MEDIA).

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/