Căutările pe Mureș continuă, în a cincea zi. Au venit în sprijin scafandri din Caraș-Severin.
Îi caută pe cei patru dispăruți 25 de pompieri, 4 scafandri, zece bărci și mai multe autoutilitare.
Până acu, cei doi copii și doi bărbați care au dispărut după ce barca în care se aflau s-a răsturnat nu au fost încă găsiți.
Vă amintim că, duminică seara, o barcă de lemn cu 12 persoane, s-a răsturnat în zona Periam Port. Un copil de 3 ani a murit și 4 persoane sunt dispărute. Barcagiul s-a salvat. Acesta era băut, nu avea certificat de conducere a ambarcațiunii și aceasta nu era înmatriculată. Bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru ucidere din culpă.
Update, ora 13:20
Sâmbătă, începând cu ora 09:00, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Periam, Sânpetru Mare, Valcani și Cenad, împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale orașului Nădlac și comunelor Secusigiu, Șemlac și Șeitin se vor mobiliza pentru căutare pedestră pe malurile râului Mureș, pe o distanță de aproximativ 45 de kilometri.
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Leitner, unul dintre cei mai importanți producători de instalații de transport pe cablu din lume, montează pe Semenic una dintre cele 130 de telegondole pe care le are în...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Roxana Bălan |
05 April 2026
Bazinul de înot din Caransebeș ar trebui să fie gata anul viitor
Adriana Baghiu |
05 April 2026
De Paște în Spania: liniște, familie și tradiții duse mai departe
Roxana Bălan |
05 April 2026
O viață dedicată siderurgiei! Romulus Ioan – cetățean de onoare al Reșiței
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

