Cătunele izolate ale Cornerevei, căutate de turiștii din toată țara

cornereva

Ineleț și Scărișoara, două dintre cele 40 de sate ale comunei Cornereva, sunt tot mai căutate de turiștii de pretutindeni, care se aventurează să descopere viața celor aproape 100 de suflete care trăiesc aici și a căror cale de acces către civilizație sunt scările din lemn proptite pe un perete de stâncă.

Însă nu numai dorința de aventurare pe cărări de munte îi aduce pe turiști la Cornereva, ci și pitorescul zonei și ospitalitatea localnicilor, care primesc cu bucurie vizita celor care le trec pragul. În ultimii ani, tot mai mulți localnici au început să practice agroturismul, improvizându-și locuri de cazare în propriile gospodării și ospătându-i pe turiști cu bucate tradiționale.

„Ne bucurăm de toți cei care vin și ne vizitează, pentru că la Cornereva avem oameni gospodari și ospitalieri. Am avut turiști din toate colțurile țării, chiar și turiști străini, care au plecat încântați de frumusețea zonei noastre, de aerul curat de munte, de unicitatea locului. Oamenii au înțeles că trebuie să profite de ceea ce zona noastră poate oferi și au început să practice turismul la ei acasă. Iar turiștii vin, rămân câteva zile la noi, mănâncă tradițional, după rețetele gospodinelor din zonă, și, spre bucuria noastră, revin din nou.”, spune primarul comunei Cornereva, Nicolae Novăcescu.

peisaj cornereva

Edilul mai povestește că mulți dintre cei care au vizitat Cornereva au revenit și a doua oară, cumpărând fie o casă, fie un petic de teren. Iar cele mai căutate zone au fost cele ferite de ochii lumii, în inima muntelui, la Ineleț, Dobraia, Scărișoara sau Cracul Teiului. Numai în ultimul an, primarul Novăcescu vorbește despre 10-12 astfel de solicitări.

„Primăria nu are teren de vânzare pentru cei care doresc să-și ridice o casă de vacanță în zonă. Din păcate, stăm prost la acest capitol. Dar sunt terenuri private, iar oamenii din comună au început să-și intabuleze suprafețele, un aspect important, și, în ultima perioadă, au început să se vândă și să se cumpere destul de mult teren. Poate că și pandemia a jucat un rol important în decizia oamenilor de a-și cumpăra o casă sau un teren în zona noastră, dar asta are mai puțină importanță.”, mai spune Novăcescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/