„Catalog virtual“ introdus de Felix Borcean la Caransebeş! Pentru reducerea chiulului din şcoli!

Elevii din Caransebeș s-ar putea vedea nevoiți să chiulească mai puțin. Și asta pentru că, în cel mai scurt timp, vor fi monitorizați virtual, anunţă primarul Felix Borcean. Cei mai mulțumiți vor fi cu siguranță părinții cărora le pasă de soarta copiilor lor.

Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a avut o întâlnire cu directorii școlilor din municipiu și reprezentanții unei companii care vor implementa aplicația „catalogul virtual”. Astfel, fiecare școală va putea achiziționa programul la pachet cu câte o tabletă pentru fiecare profesor, care va putea ține în paralel cu catalogul oficial un catalog virtual, în care vor fi trecute absențele, notele și vor fi încheiate mediile elevilor.

„Este o aplicație foarte complexă ce vine în ajutorul profesorilor, o metodă lesne de gestionat, atât din punctul de vedere al profesorilor, dar și al părinților care doresc să-și verifice copiii din când în când, să fie responsabili. Această aplicație, care poate fi descărcată cu ușurință în toate telefoanele inteligente, a dat rezultate în alte orașe, rata absenteismului în școli reducându-se cu până la 20%. Totodată, profesorii pot să se verifice foarte ușor, pot încheia mediile generate automat în funcție de notele înregistrate, iar elevii pot accesa aplicația, doar pentru a vedea atât notele lor, cât și ale colegilor”, explică Felix Borcean.

Acesta spune că se așteaptă ca profesorii mai în vârstă să fie mai reticenți la această aplicație, însă pot învăța ușor cum să acceseze programul, pentru că este spre binele tuturor, absențele înregistrate în școli fiind în creștere de la an la an.

„Discuția despre absenteism este veche și perpetuă, care în opinia mea se agravează pe zi ce trece și orice discuție la nivelul Inspectoratului Școlar sau la nivelul unităților de învățământ nu prea a dat roade. Or elevii, când se simt supravegheați, vor fi mai atenți la absențe. Mai mic este absenteismul în unitățile de învățământ cu profil teoretic și uman și mai ridicat în cel al liceelor tehnologice. Cred că orice scădere, fie ea și cu câteva procente, este benefică”, spune edilul-şef al municipiului, care a mai adăugat că unitatea școlară va suporta costul închirierii tabletelor cu 10 euro pe lună pentru fiecare profesor, iar Primăria va acoperi din bugetul anului viitor sumele necesare alocării școlilor pentru susținerea financiară, în funcție de solicitări.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/