Cătălin Rufă, finanțatorul echipei de Liga a II-a Metalul Reșița, care își dispută meciurile de pe teren propriu la Snagov, a analizat evoluția formației sale după eșecul de la Călărași, în ultimul meci jucat în 2016.
După ce a surprins pe toată lumea, învingând fără drept de apel pe Olimpia Satu Mare, cu 4-0, într-un meci în care Skraparas a reușit prima sa triplă în România, Metalul Reșița a pierdut în fața Dunării Călărași, la scor de neprezentare.
„Am avut o prestație lamentabilă, jucătorii nu și-au dorit nicio clipă să câștige acest meci. Nici nu se pune problema să nu continuăm competiția, o să ne salvăm și de la retrogradare, indiferent câte echipe vor rămâne. A fost un an de sacrificiu în care cine a putut, a continuat, cine nu, a închis prăvălia. Pentru noi nu e nici cel mai bun moment, dar nici cel mai rău”, a declarat Cătălin Rufă, în cadrul emisiunii „Fotbal la matineu”, de la Sport Total FM.
După 21 de etape, Metalul Reșița este pe locul 18 (ultimul), cu 10 puncte.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
28 de tineri din România, Serbia și Ungaria s-au reunit sub cupola unui nou proiect al Asociației Nevo Parudimos, pentru a explora conceptul de cetățenie activă și rolul tinerilor...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Ariana Popescu |
04 August 2026
Dani Stanciu |
04 August 2026
Goja a schimbat „tratamentul” spitalului din Oțelu Roșu! A ales managementul corporatist!
Daria Alexandrescu |
04 August 2026
Canicula închide drumurile din vestul țării pentru autovehiculele de mare tonaj
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

