FOTO. Cât preț mai pun românii pe comemorarea eroilor?

militar arma
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Ce mai înseamnă astăzi Ziua Eroilor pentru români? În Parcul Tricolorului din Reșița, numărul oficialităților și al militarilor l-a depășit cu mult pe cel al românilor de rând.

Ziua Eroilor, sărbătorită anual în aceeași zi cu Înălțarea Domnului, a fost astăzi o zi tristă la Reșița. Dincolo de vremea neprietenoasă și de câteva probleme tehnice cu microfonul, oamenii de rând n-au părut interesați de eveniment. Doar câteva persoane s-au adunat timid la monumentul eroilor din Parcul Tricolorului.

oameni ziua eroilor

Au participat în schimb reprezentanți din mai multe instituții publice, în primul rând din cele care s-au ocupat de organizare (Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin, Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Municipiului Reșița și Garnizoana Reșița).

oficiali ziua eroilor (1)

oficiali ziua eroilor (2)

Evenimentul a început cu întâmpinarea oficialităților de către detașamentul de onoare format din militari ai Batalionului 184 Apărare Senzori ai Batalionului 185 Sprijin din Timișoara, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin.

prefect militari

militari resita (6)

După intonarea imnului național, s-a oficiat serviciul religios de către un sobor de preoți din cadrul Protopopiatului Ortodox Reșița, condus de protopop preot iconom stavrofor Gheorghe Șuveți.

STPT job 1000x200

preoti gheorghe suveti (4)

preoti gheorghe suveti (7)

După încheierea slujbei, prefectul Ioan Dragomir a prezentat mesajul premierului României cu prilejul Zilei Eroilor, după care a luat cuvântul Romeo Dunca, sabotat de tehnologie, microfonul fiind bruiat de „atmosfera încărcată”, așa cum a spus chiar președintele. La auzul discursurilor, un trecător, neinteresat de eveniment sau de semnificația lui, a concluzionat: „La asta suntem buni, la vorbe”.

ioan dragomir ziua eroilor (3)

romeo dunca ziua eroilor (1)

A urmat apoi depunerea de coroane de flori la monumentul eroilor de către prefectul Ioan Dragomir și comandanții structurilor locale din MAI, președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, viceprimarul Adrian Dacica din partea Primăriei Reșița, de protopopul Gheorghe Șuveți, însoțit de un sobor de preoți, din partea Episcopiei Caransebeșului și a Protopopiatului Ortodox Reșița. Au fost depuse coroane și din partea Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere – filiala Caraș-Severin și din partea Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”.

coroane ziua eroilor (1)

Totul s-a încheiat cu defilarea trupelor de militari, de jandarmi și de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin.

militari resita (9)

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/