Cătălin Rufă e terfelit de vreun an și de tot mai multă lume pentru că ar fi venit în Valea Domanului să-și bage adânc mâna în banii care ar putea fi cheltuiți la fel de bine pe multele alte nevoi ale reșițenilor. Cifrele reale din contabilitate sunt însă mai degrabă de partea patronului.
Patronul care ar fi venit la Reșița să ia, nu să aducă bani, așa cum e acuzat, a tot repetat că nu trebuie privit ca un fel de Gigi Becali, că nu are banii latifundiarului din Pipera, dar asta s-a uitat repede. A recunoscut că tocmai ăsta a fost motivul pentru care a ales să plece de la Vâlcea la Reșița: miliardul de lei vechi pe lună promis de Consiliul Local Reșița. Municipalitatea spune acum că nu mai poate oferi decât jumătate, în timp ce Rufă susține că afacerile îi merg mai prost decât acum doi ani și că nici el nu mai poate pune la fel de mulți bani ani ca altădată. Dar a adus vreodată Rufă la Reșița, la echipa de fotbal, bani de la el de acasă sau din service-auto pe care îl are?! Asta este întrebarea pe care o tot ridică așa-zișii oameni de fotbal și cei care se dau susținători și suporteri ai echipei. Unii dintre ei au tot dreptul să facă asta și aici e și vina lui Cătălin Rufă. Poate că, uneori, ar fi trebuit să dea mai mult din bucătăria internă, să liniștească din start orice început de apă mai tulbure pe Bârzava.
Miliardul nu ajunge!
Câteva calcule simple, pe care le poate face orice microbist, lămuresc însă imediat lucrurile. Lotul de jucători și stafful tehnic presupun lunar o cheltuială de cel puțin 800 de milioane de lei vechi. Aici intrând salariile și contribuțiile la bugetul de stat. Un fotbalist de la Metalul câștigă în medie peste 3.000 de lei, la care se adaugă obligațiile către stat. Organizarea unui meci pe teren propriu mănâncă alte 100 de milioane de lei vechi. Două pe lună și s-au dus banii de la Consiliul Local. Mai rămân însă meciurile din deplasare, cu transport și masă, echipamentul, mingile, vitaminizarea și medicamentația, eventualele cantonamente, taxele de legitimare și înscriere în competiție, salariile personalului clubului, chiriile și masa în timpul săptămânii, eventuale prime de joc și multe altele. Este mai mult decât limpede că miliardul acordat de municipalitate nu poate acoperi cheltuielile unui club care a terminat pe poziții fruntașe și sezonul trecut, și acum doi ani.
Raport contestat!
Diferența de bani nu putea fi suportată decât din surse proprii, însemnând bilete vândute, jucători transferați sau spațiu publicitar vândut. Sau din contribuția lui Rufă! Acesta a vorbit despre încasările clubului în mod oficial, imediat după apariția Raportului Curții de Conturi Caraș-Severin, care evidenția plăți nelegale către fotbaliști și personal făcute din bani publici în valoare de peste 8 miliarde de lei vechi. În sensul că Metalul și-ar fi plătit jucătorii mai mult din banii Consiliului Local și mai puțin din fonduri proprii sau surse private. „Sumele la care face referire Curtea de Conturi au rezultat din analiza deconturilor care s-au făcut prin asocierea în participațiune cu Consiliul Local, și nu din analiza financiară a clubului nostru”, a explicat Cătălin Rufă.
Mai mult decât atât, acesta a contestat decizia Curții de Conturi, prezentând date oficiale și concrete din contabilitatea SC Metalul Reșița SA, care să înlăture orice dubiu. „Veniturile de la bugetul local al Municipiului Reșița pentru anul 2014 au fost în valoare de 1.094.000 lei (10, 94 miliarde lei vechi). Din această sumă s-au achitat furnizori în valoare de 957.432 lei și indemnizații sportive în valoare de 157.228 lei. De aici reiese clar că suma privind cheltuielile acoperă veniturile de la bugetul local al Municipiului Reșița. Veniturile din resursele proprii au fost în valoare de 1.002.319 lei. Din această sumă au fost achitate salarii personalului în valoare de 76.046 lei, indemnizații sportive în valoare de 618.696 lei, dări la bugetul de stat, 209.890 lei, și TVA, 80.571 lei. Societatea noastră a acoperit din surse proprii salariile personalului, dările către bugetul de stat și indemnizațiile jucătorilor”, a arătat patronul Metalului.
Vesna Anculia Simici a revenit în țară după opt ani petrecuți în Germania. Fire curioasă și foarte curajoasă și-a închipuit doar că lumea e cu mult mai mare decât...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
Dani Stanciu esti un Bou,unul mare chiar.
Dani noi vedem lucrurile in felul urmator. CL a pus 1 miliard pe luna . Dani tu spui si asa este ca salariile erau de 800 milioane + 2 meciuri acasa a cate 100 milioane = 900 milioane + 2 deplasari cam tot pe acolo = 1 miliard cat a dat CL. 1 miliard si mai toate cheltuielile clubului au fost acoperite . Daca mai punem si vanzarea biletelor inseamna ca din acei bani se putea cumpara mingi si echipamente , daca mai punem si faptul ca toata baza { terenuri , apa ,curent , caldura la hotel ] a fost acoperita de CL si Primarie reiese ca TOT a fost pus de NOI resitenii. Acesta este calculul corect , acesta este calculul din care reiese ca Rufa a venit cu faramituri .Probabil ca singurii bani adusi in club de Rufa au fost in urma transferului lui Vatajelu la Craiova , alti multi jucatori plecand GRATIS [ zice Rufa }.Daca Rufa e nemultumit de colaborarea cu noi ,daca Rufa nu e multumit ca am dat peste 1 miliard lunar pur si simplu poate pleca . Cine il mai primeste ? Rufa in mod repetat a spus ca muta echipa ba la Moreni , ba la Campina , la Snagov , Ploiesti , Buftea , dar a ramas tot aici si incearca sa ne prosteasca cu cateva calcule aiuritoare intr-un articol de ziar.
Cat despre cantonamente Dani, acestea au fost facute pe la stadion sau prin Serbia pe omenie . Nu stiai prietene ?
Sunt unul din “așa-zișii oameni de fotbal” reşiţean care a aflat din HCL de miliardul alocat din banii noştri pentru fotbal. Dar de doi ani nu am aflat NICIODATĂ câţi bani a alocat celălalt acţionar cu un trecut mai mult decât dubios (vezi articolele cu pariurile, vezi ce a scriS arena vâlceană, etc.). Reşiţa a suportat din banii noştri (corect zic eu) şi cheltuielile pentru cele 5 grupe de juniori fără de care Damila Măciuca nu avea drept de participare în liga 2! Aşa cum Curtea de Conturi a contabilizat cheltuielile din bugetul local, vrem să aflăm TOATE ACTELE prin care acţionarul Rufă a dat timp de 2 ani echipei de mercenari!!!!
Dani Stanciu tu chiar esti naiv?Chiar crezi ca calculele si sumele prezentate de rufa sunt reale. De unde sa puna bani in conditiile in care el singur afirma ca nu ii merge spalatoria auto. Are o sotie si 5copii.
Cu sigutanta nu vine cu bani de acasa in detrimentul copiilor sai. Cu certitudine duce bani acasa.In rest lucrurile se potvlamurii f.simplu de un expert contabil.P.S. acest mercenar nu are alt tel decat sa obtina venituri si sa tulbure apele. Intr-un cuvant este expert in pescuit in ape tulburi. La Resita sezonul s-a incheiat.
CE prostii…cind milioane si miliarde lei vechi,cind lei noi .La ora actuala dupa atitia ani mai vorbim de lei vechi?
salarii suportate de rufa?aberatii si minciuni!
imi pare rau ca multi suporteri din orasul asta nu intelegeti nimic,cu un miliard se platesc jucatorii si impozitele,primaria din februarie nu mai plateste mancarea baietiilor ,rufa plteste oganizarea meciuriilor (4 pe luna),arbitri,firma de paza ,salvare, la meciuriile de acasa,la meciuriile de afara se plateste autocarul ,cazarea,mancarea,daca va uitati putin ,rufa vine cu vreo 400 -500 de milioane de acasa.Stiti dragi suporteri ce scrie in contractul pe 49 de ani semnat de rufa si de primarie,Catalin Rufa are o singura clauza :nu e obligat sa dea un leu la echipa,el poate sa vina cu bani de acasa doar daca vrea ,mai corect(in limita posibilitatiilor sale financiare),primaria acceptand semnarea contractului,cu aceasta clauza,se poate verifica,problema nu e la rufa ,e la noi in curte dar nu vrem sa o recunoastem.Hai Metalu’!!!
Să văd şi eu clauza aia din contract şi recunosc că nu ştiu să citesc. Dacă, însă, aceea clauză nu există, george eşti un mincinos ordinar. Am citit cu atenţie “Anexa la HCL 263/4.10.2013” care este “CONTRACTUL DE ASOCIERE ÎN PARTICIPAŢIUNE” între Stepanescu, Rufă şi Turmacu. Clauza cu “niciun leu” este doar în visele lingăilor cârpei!
scrie undeva dragul meu(om de fotbal) ca ar fi obligat rufa sa dea bani din buzunarul lui????de ce nu vreti sa recunoasteti ca prostia se plateste,nu vrea nimeni sa l apere pe rufa ,e trist ca nu realizam nimic dand vina pe rufa,e vina amandurora dar mie imi pare rau ca la resita nu se intelege fotbalul si ne multumim cu o echipa de liga 4 ,asa suntem noi banatenii,mandrii dar prostoloci
Întrucât n-ai venit cu DOVADA (clauza) că Rufă nu dă niciun leu, eu vin cu DOVADA (clauzele de la art. 6 şi 7 din contractul de asociere). Citeşte-le şi pune şi tu un leu!
Nu ai inteles nimic,chiar nimic,imi pare rau pt tine ,te bati cu pumnul in piept si nu stii despre ce vorbesti
george tu tragi pe nas ? primaria a pus 99 % din tot ce a trebuit in VD, daca tot esti un fan rufa poate ne spui cu cati bani a vandut pe Neagoe ,Enciu ,Roman,Muresan,Pascal,Tomozei,Plecanciuc si mai cativa ?
concret rufa sa prezinte acte pt a arata cati bani a bagat la Metalu.
Dani stim ca esti platit sa il ridici la cer pe acest Rufa, sa derutezi opinia publica si sa denaturezi adevarul. Calculul expus de GRN este simplu si corect. Pacat ca esti resitean si te lasi prada banilor.
acest rufa si ai lui slugarnici recompensati uita cheltuielile foarte mari suportate de primaria resita pentru amenajarea stadionului a bazei sportive din valea domanului, a cheltuielilor de intretinere a bazei sportive. Uitativa la cheltuielile foarte mari pe care lea platit poli Timisoara pentru terenul de fotbal , uitativa la suma foarte mare ceruta stelei pentru a evolua pe stadionul armatei ,ceea ce la facut pe patronul stelei sa fuga de pe ghencea.un om cat de cat cu scaun la cap ar pricepe ca pe langa miliardul de lei vechi virat lunar de primarie, cheltuielile suportate din bugetul consiliului local resita sunt cu mult mai mari si poate era mult mai bine pentru noi resitenii ca acesti bani sa fi fost folositi pentru binele orasului, care este ramas in urma , arata imbatranit si nemodernizat.