În parteneriat cu Facultatea de Geologie din cadrul Universității din Varșovia, Muzeul Național al Banatului a început procesul de includere a castrelor romane din vestul țării în Patrimoniul Unesco.
Este vorba despre un proces pe care muzeul îl desfășoară în parteneriat cu cei din Varșovia, pentru următorii trei ani. La final, intenția este de a cunoaște foarte bine situația castrelor romane din zonă.
„Aceste monumente ar putea intra ulterior în patrimoniul Unesco. Dr. Călin Timoc, arheolog în cadrul MNaB, este responsabilul desemnat ca monitor de Ministerul Culturii pentru Comisia Limes România, din care face parte și această cercetare. Obiectivul imediat al acestor cercetări este delimitarea cât mai clară a siturilor arheologice din aceste localități care cuprind pe lângă fortificații și așezările civile adiacente.”, au transmis cei de la Muzeul Banatului.
În vestul țării sunt șapte astfel de castre: la Pojejena, Mehadia, Berzovia, Surducul Mare, Vărădia, Tibiscum – Jupa și Teregova.