Felix Borcean așteaptă calitatea lucrului bine făcut

La două dintre lucrările finalizate recent în municipiul Caransebeș nu s-au realizat recepțiile. Și asta pentru că specialiștii din cadrul comisiilor de recepție au găsit mici nereguli pe care constructorii trebuie să le remedieze.

Este vorba despre clădirea Colegiului Național C.D. Loga și despre locul de joacă din parcul General Dragalina, la care comisiile de recepție nu au semnat procesul-verbal final şi nici nu-l vor semna până când nu se rectifică absolut tot conform proiectului inițial.

Comisia de recepție de la C.D. Loga a constat mici imperfecțiuni pe ici pe colo, iar constructorul are la dispoziție două săptămâni să pună la punct și să remedieze aceste probleme. De asemenea, la locul de joacă din parc s-au constatat și acolo câteva disfuncționalități pe care firma are obligația să le remedieze.”, ne-a declarat primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Reamintim că, în ciuda pandemiei, locul de joacă din parcul Dragalina a fost marea atracție a verii pentru copii, administrația publică locală investind în reabilitarea spațiului de joacă, în cadrul unui proiect de 45.000 de euro care prevede și reabilitarea locului de joacă din parcul de agrement Teiuș.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/