Câștigător de Grammy, dirijorul Cristian Măcelaru a fost numit Cetățean de Onoare al Timișoarei

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Cristian Măcelaru a primit titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei vineri seara, înainte de concertul vocal – simfonic extraordinar susţinut de orchestra şi corul Filarmonicii „Banatul”. Născut în Timișoara, dirijorul a câștigat în acest an premiul Grammy la categoria „Cel mai bun solo instrumental”.

Cristian Măcelaru este director muzical și dirijor al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo, California și dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Koln. La 17 ani s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. Dirijează orchestre de top atât din SUA cât și din Europa, iar din septembrie va deveni director muzical al Orchestrei Naționale a Franței. A obținut numeroase premii, printre care și Premiul Grammy, alături de violonista Nicola Benedetti.

„M-am născut, am crescut în Timișoara, m-am format în Timişoara şi țin minte că Filarmonica Banatul a fost orchestra pe care am ascultat-o de tânăr, de când eram copil. Educaţia pe care am primit-o la Liceul de Muzică din Timişoara m-a ajutat să ajung foarte departe în lume. Îmi doresc să dau încurajare orașului Timișoara să continue în același fel, să pună accentul pe această educaţie, atât de importantă şi de care am beneficiat şi eu”, a spus Cristian Măcelaru după ce a primit titlul.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Concertul a avut loc în Parcul Rozelor, pe o scenă de aproximativ 400 de metri pătrați și a fost susținut de peste 130 de muzicieni. La eveniment au participat în jur de 500 de oameni. Invitatul special a fost Dumitru Prunariu.


versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/