Casa de Cultură Moldova Nouă, gazda expoziţiei de pictură: „Armonii cromatice 9”

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Locuitorii orașului de la malul Dunării sunt așteptați astăzi să treacă pragul Casei de Cultură Moldova Nouă, acolo unde vor avea ocazia să-și antreneze gustul pentru frumos, totul în cadrul vernisajul expoziției de pictură: „Armonii cromatice 9”.

Expoziția va dezvălui lucrări semnate de mai mulți artiști plastici din Timișoara, Lugoj, Arad, Hunedoara, Pecica, Vulcan, Caransebeș, Reșița și Satu Mare, fiind un periplu artistic prin Banatul Montan adus de Asociația „Prezent”, în paralel cu festivalurile de film din următoarea perioadă.

Lucrările artiștilor plastici vor putea fi admirate, după vernisajul de luni, pe tot parcursul săptămânii, mai exact până pe data de 16 august, oricând în intervalul orar 08.00-16.00, cu obligativitatea purtării măștii de protecție și respectarea distanței între participanți, cea de minimum 1,5 m.

„Sperăm să reușim, prin acțiunile noastre, să aducem într-o «Armonie Cromatică» întreaga acțiune artistică, corelată artă-cinematografie. Vă invităm să vă alăturați nouă pentru reușita acțiunii ce se va desfășura într-un cadru, sperăm, de vis în Banatul Montan. Sunt frumuseți ce sperăm să se armonizeze și să se finalizeze într-o simbioză artistică perfectă, redate în diferite forme și culori. La acțiunile noastre, să fim «bănățeni» implicați cu totul în periplul artistic al lunii august 2020.”, a transmis curatorul expoziției, Stela Guțiu.

promovare banner maxagro Muzeul TM

După Caransebeș, Moldova Nouă este al doilea oraș din Caraș-Severin unde are loc un astfel de eveniment cultural, „Armonii cromatice 9” urmând să ajungă și la iubitorii de artă din Oțelu Roșu, în perioada 17-23 august.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/