Casa de Cultură din Reşiţa are un nou director

Casa de Cultură din Reşiţa, imobil ce încă aparţine Uzinei Constructoare de Maşini, are din această lună un nou administrator, care îi ia locul lui Marian Apostol.

Anunţul a fost făcut la începutul săptămânii în curs de către preşedintele Asociaţiei „Societatea Artistică Pro Banatul de Munte“, Marian Apostol.

Acesta informează că, întrunit la 1 noiembrie 2018, „Comitetul director al asociaţiei, având în vedere decizia lui Marian Apostol de a se retrage din calitatea de administrator al Casei de Cultură, imobil închiriat de asociaţie de la SC UCMR SA, a aprobat în unanimitate împuternicirea domnului Rupa Constantin, vicepreşedinte al asociaţiei, în calitatea de administrator“.

În această calitate, Constantin Rupa are următoarele atribuţiuni: administrează, în numele asociației, clădirea numită Casa de Cultură, organizează activităţile culturale ce fac parte din programul asociaţiei, negociază şi semnează toate contractele ce vizează activităţile desfăşurate în Casa de Cultură, gestionează relaţia cu chiriașii, gestionează relaţia cu proprietarul acestei clădiri, UCMR-ul. Criteriile de performanţă stabilite au în vedere organizarea în condiţii optime a acţiunilor culturale ce fac parte din programul asociaţiei şi acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, fără a se înregistra datorii ale asociaţiei către terțe persoane fizice sau juridice.

Membru al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, poetul şi criticul literar Constantin Rupa – care peste două zile va împlini 58 de ani – va trebui să dovedească de-acum că este şi un bun manager.

Marian Apostol a fost mai bine de 5 ani director al Casei de Cultură, perioadă în care datoriile organizaţiei neguvernamentale „Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa“ au scăzut de la 1 milion de lei la 160 mii lei. Cu toate acestea, nu s-a putut evita intrarea în insolvenţă a ONG-ului.

CITEŞTE ŞI: Casa de Cultură a Sindicatelor din Reșița a rămas fără director

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/