A fost o noapte grea pentru pompierii de la ISU Banat. Au avut trei intervenții dificile, dar au reușit să salveze vieți.
Seara a început cu un apel care îi anunța că o persoană a rămasă blocată în interiorul unui utilaj de construcție căzut într-o groapă în Lugoj. Aceasta a fost extrasă de pompieri și nu a necesitat îngrijiri medicale.
Apoi, pompierii s-au deplasat de urgență în Gottleob, unde un autoturism a luat foc și flăcările s-au extins la o anexă și la casă.
„La sosirea echipajelor de pompieri și după efectuarea recunoașterii s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat la autoturism, fiind propagat la anexa casei de aproximativ 80 mp și la coama casei. De asemenea, exista pericolul de propagare la o hala de aproximativ 500 mp, în care erau depozitate 3 tone azotat de amoniu, aproximativ 20 tone cereale, utilaje agricole și deșeuri lemnoase”, a transmis ISU Banat.
În ajutor au venit pompierii din Timișoara și voluntari din comunele din preajmă. Focul a fost stins fără să existe victime.
În toiul nopții, pompierii au fost alertați din nou. În satul timișean Hitiaș, un TIR a rămas înțepenit pe calea ferată. Salvatorii au intervenit prompt și nici în acest caz nu a fost nimeni rănit.