Casa Auto Timișoara asigură drumurile spre noi aventuri în cadrul proiectului BEGA! 2020

Etapa din acest an a programului de artă performativă BEGA!, creat de PLAI, este în curs de dezvoltare, iar călătoriile spre noile aventuri se fac în parteneriat cu Casa Auto Timișoara.

Inițiatorii proiectului BEGA! și-au propus ca și în acest an să „activeze” malurile râului Bega, de data aceasta prin plasarea unor structuri de mari dimensiuni în mai multe locuri de-a lungul râului. Este bine de știut că orice proiect de mare anvergură presupune multe drumuri, așadar, din această aventură face parte și Casa Auto Timișoara, în calitate de partener de mobilitate. Practic, ca și în alte proiecte culturale organizate în Timișoara, Casa Auto pune la dispoziție autoturisme cu care organizatorii se pot deplasa, de exemplu, pentru a se întâlni cu parteneri locali și internaționali. Una dintre călătorii a avut loc în luna februarie, când potrivit organizatorilor BEGA!, „lumina” Timișoara 2021 a fost dusă și peste granițe.

Cu o prezență pe piața locală de peste 24 de ani și cu o structură organizatorică și servicii aliniate la standarde europene, Casa Auto Timișoara este unul dintre cei mai specializați dealeri în comercializarea și servisarea auto din zonă. Bega! este un proiect realizat de PLAI, în parteneriat cu Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/