Carul cu mere se varsă la Caransebeș!

casa alex online 28 febr 2025 (2)

Un nou festival se consumă astăzi în orașul gugulanilor. Copii de toate vârstele și liceeni de pretutindeni, din țară și de peste hotare, își demonstrează rădăcinile străvechi într-un festival de folclor.

Ajuns la a treia ediție, festivalul „Gugulan cu car cu mere”  adună nu doar copii din zonele țării, ci și de dincolo de granițe, din Banatul Sârbesc. Toți participanții vor încerca să convingă publicul că tradiția populară veche încă dăinuie și că noua generație nu a uitat cum să vorbească în grai popular. Astfel, de la recital de poezie până la dans și cântec popular, fiecare concurent va aduce ceva diferit pe scena Casei de Cultură „George Suru”.

Inițiatorul și coordonatorul festivalului, profesoara Maria Bîrză de la Grădinița PP Nr. 4, explică importanța unui astfel de festival prin faptul că acesta se conturează într-o oportunitate prin care copiii și cadrele didactice, dar și publicul pot lua contact direct cu valorile culturale. „Avem datoria morală de a păstra şi cultiva în sufletele generaţiilor care urmează dragostea şi respectul faţă de tradiţiile şi obiceiurile româneşti şi faţă de arta populară specifică zonei noastre. Ne întoarcem la izvoare, la tot ceea ce este autentic, pentru a se constitui în ceea ce trebuie să numim cu dragoste şi mândrie «identitate naţională», a precizat Maria Bîrză.

dri startup cs (1000 x 100 px)

Astfel, astăzi de la ora 10:00 va avea loc deschiderea oficială a festivalului în sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru”, și  în sala de festivități a Episcopiei Caransebeș, de la ora 11:00. În competiție vor intra preșcolari și elevi din ciclurile primar, gimnazial și liceal din Banat, Oltenia, Muntenia, Transilvania, Crișana și din Banatul Sârbesc.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/