Carnea la control!

Comercianții de carne au fost luați la puricat de inspectorii de la Oficiul pentru Protecția Consumatorului Caraș Severin. Unii dintre ei s-au ales atât cu amenzi, cât și cu produsele confiscate.

Inspectorii de specialitate de la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor au desfășurat o acțiune tematică de control. Aceasta a vizat calitatea, modul de comercializare și etichetare a produselor din carne existente în magazine. În urma acestor acțiuni, 130 de kilograme de carne, în valoare de peste 1300 de lei, au fost oprite temporar de la comercializare.

“Nouă operatori economici au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în cuantum total de 9000 de lei pentru expunerea la comercializare a produselor din carne cu etichete incomplete, mai exact cu  lipsa adresei producătorului, lipsa denumirii produsului, condiţii de păstrare, elemente de identificare şi caracterizare. Din acest motiv s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a acestor produse. De asemenea cinci operatori economici au fost sancţionaţi contravenţional cu două avertismente şi trei amenzi contravenţionale în cuantum de 3000 de lei pentru neafişarea preţurilor la produsele din carne la loc vizibil, lizibil şi într-o formă neechivocă”, a declarat inginerul Cristian Angyal, comisar şef adjunct în cadrul Oficiului pentru Protecția Consumatorului Caraș-Severin.

Acțiunile de control efectuate de inspectori au vizat 22 de unități de comercializare, atât măcelării, cât și magazine care au la vânzare carne și derivate ale acesteia. Activitățile s-au concretizat prin întocmirea a opt procese verbale de constatare și 14 de procese verbale contravenționale, prin care au fost aplicate amenzi în valoare de 12.000 de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/