S-a lăsat cu sancțiuni și amenzi contravenționale, în urma controalelor efectuate în mai multe unități de alimentație publică de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Inspectorii sanitari-veterinari cărășeni au efectuat, în ultimele trei săptămâni, 48 de controale în supermarketuri, măcelării, carmangerii, brutării, restaurante, magazine alimentare, laboratoare de cofetărie – patiserie, unități de comercializare a produselor de patiserie congelate, unități de catering și unități de fabricare pâine și produse de panificație.
În urma controalelor, au fost retrase de la comercializare și dirijate către o unitate de neutralizare mai multe cantități de produse alimentare: 160 de ouă de găină cu coajă spartă sau crăpată, 7,5 kilograme de produse congelate de origine animală cu ambalaj deteriorat, 2,7 kilograme pastă de mici cu ambalaj deteriorat și 10,2 kilograme de carne de porc, pentru depozitarea necorespunzătoare, cu nerespectare regimului termic impus de producător.
Pentru deficiențele constatate pe parcursul controalelor, inspectorii DSVSA Caraș-Severin au aplicat „un număr de opt sancțiuni contravenționale, dintre care două de tip avertisment, pentru monitorizări neactualizate ale operațiunilor de igienizare și a graficelor de temperatură la agregatele frigorifice, și șase amenzi, în valoare de 24.800 de lei, pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, nerespectarea regimului termic impus de producător, neîntreținerea spațiilor de lucru în condiții corespunzătoare de igienă, monitorizări incomplete ale acțiunilor de igienizare, expunerea la comercializare de produse congelate cu ambalaj deteriorat și ouă cu coaja spartă sau crăpată”, spune dr. Pavel Borchescu, directorul Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin.
De menționat că inspectorii DSVSA nu au dispus măsura suspendării temporare sau interzicerea activității pentru nici una dintre unitățile verificate.