Artiști de la CODRU Festival, neplătiți. Ce spun organizatorii

codru festival timisoara
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

O parte dintre furnizorii de la CODRU, fie că vorbim despre vânzătorii de mâncare sau artiști, nu și-a primit nici acum toți banii de la festivalul din august 2023.

Printre cei care au plăți de încasat sunt și artiștii care au contribuit la realizarea instalațiilor inedite de la festival sau care au pus muzică. Unii au făcut publică povestea pe facebook.

„Ce se întâmplă la festivalul CODRU e de domeniul fantasticului. Povestea e simplă. Am fost anul trecut, am pus muzică și până azi nu am primit niciun ban. Pe parcursul anului explicațiile au fost <<nu i-am primit de la Primăria Municipiului Timișoara>> sau <<nu i-am primit de la Consiliu>> sau de la X sau de la Y. Dacă aș fi fost eu singurul, mai ziceam că, na, sunt eu lovit de ghinion. Dar e vorba de o întreagă scenă din festival care nu și-a primit banii”, a scris Codin Orășeanu.

„Am dat un ultimatum și am primit un răspuns sfidător și destul de pasiv-agresiv, citez: <<Eu îți urez succes în orice fel de inițiativă ai tu, dar să nu mai faci tentativa asta niciodată. Ți-am mai zis odată să te gândești foarte bine la modul în care pui problema>>… Iar în această poveste cunosc cel puțin încă 30 de oameni din diverse domenii care nu și-au primit banii, dar e timpul ca totul să iasă la iveală”, aflăm și de la Vlad Emană.

Potrivit unor artiști, a căror identitate nu o vom dezvălui, sunt restanțe ce pornesc de la 1.000 de lei și ajung până la 10.000 de lei.

promovare banner maxagro Muzeul TM

scena codru festival timisoara

CODRU: „Există situații punctuale”

Am solicitat un punct de vedere de la organizatorii Festivalului CODRU. Aceștia recunosc că nu au făcut plățile integral.

„Referitor la mesajele apărute în mediul online despre solduri restante, da, există situații punctuale. Facem tot posibilul să le rezolvăm și să achităm debitele respective în cel mai scurt timp. În momentul de față, nu există niciun litigiu împotriva festivalului CODRU și pe această cale le mulțumim tuturor furnizorilor față de care mai există restanțe pentru susținerea și înțelegerea de care au dat dovadă. Deoarece au existat diverse discuții și suspiciuni în spațiul public, precizăm că instituția care a cofinanțat festivalul, Consiliul Județean Timiș, ne-a decontat cheltuielile”, au transmis organizatorii CODRU.

Artiștii, artizanii sau furnizorii au avut contracte pentru a presta servicii la festival. Însă, spun unii, în documente nu era trecută o dată limită până la care ar fi trebui să primească banii.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/