Caravana TIFF Unlimited și Festivalul „George Enescu” la Iulius Town

iulius town timisoara caravana tiff unlimited
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Bucură-te de filmele de la caravana TIFF Unlimited și concertele de la Festivalul „George Enescu” în aer liber la Iulius Town.

Caravana TIFF Unlimited ajunge în perioada 1 – 3 septembrie în Timișoara, iar Iulius Gardens devine, începând cu ora 21.00, epicentrul unora dintre cele mai apreciate producții. Astfel, vineri, 1 septembrie, va rula comedia islandeză despre frica de zbor, „Confort Nordic”, care a deschis ediția TIFF de anul acesta; sâmbăta este dedicată comediei românești „Încă două lozuri”, ce îi are în rolurile principale pe Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol, pe când duminică spectatorii vor asista la una dintre cele mai frumoase povești de dragoste ale tuturor timpurilor „Casablanca”. Intrarea la toate filmele este liberă, în limita locurilor disponibile.

Și Festivalul Internațional „George Enescu” ajunge la Timișoara. Concertele vor avea loc live în sala Capitol a Filarmonicii Banatului pe 3, 4 și 6 septembrie, începând cu ora 19.00, dar vor putea fi urmărite și în Iulius Gardens, unde vor fi transmise în direct. Duminică, festivalul va fi deschis de un concert susținut de Ensemble Intercontemporain, înființat de renumitul compozitor francez Pierre Boulez. Luni, timișorenii sunt invitați să descopere farmecul muzicii alături de cvartetul de coarde american – Fine Arts Quartet, iar pentru miercuri, Romanian Chamber Orchestra a pregătit o nouă experiență unică, printr-un concert plin de emoție și măiestrie, adresat familiilor. Accesul la proiecțiile din Iulius Gardens este gratuit, iar programul concertelor poate fi consultat pe website-ul Timișoara 2023 European Capital of Culture.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Atât programul la film, cât și cel la proiecțiile concertelor poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo, dar actualizările vor fi comunicate pe pagina de Facebook Iulius Town.

De asemenea, Iulius Mall găzduiește în Atrium, până pe 3 septembrie, expoziția neconvențională de costume „Prezențe”. Piesele vestimentare realizate de Valentin Teodorescu au fost utilizate în performingul cu același nume și redau de această dată povestea statică a minorităților conlocuitoare din Timișoara.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/