Cărășenii se pregătesc pentru sezonul rece și se aprovizionează cu lemn de foc

lemne de foc
1000x100 (2) STPT job 1000x200

Chiar dacă suntem încă în sezonul estival, cărășenii se pun la adăpost împotriva iernii și cumpără  lemn de foc.

Depozitele Direcției Silvice Caraș-Severin sunt pline cu lemn de foc, iar populația a început deja aprovizionarea pentru iarnă. Până la această dată s-a vândut către populație peste 22.000 de metri cubi, cu 3.000 mc mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, astfel că, până la sfârșitul lui 2023, se estimează ca va ajunge către populație o cantitate aproximativă de 50.000 de metri cubi.

Șeful Direcției Silvice Caraș-Severin, Ion Tabugan, precizează că nu vor fi probleme nici în zonele aflate pe suprafața ariilor protejate, care sunt aprovizionate continuu de pe raza altor ocoale, cu surplus în gestiune. „La masa lemnoasă pusă spre vânzare către populație stăm foarte bine. Anul trecut credeam noi că este vârful. E adevărat, se și crease o isterie, pentru că noi tot timpul am avut lemn să aprovizionăm populația. Cel puțin în județul nostru nu poate să spună cineva că a suferit din această cauză. Chiar am avut cazul la Herculane, unde fiind ocolul cu 75% parc național, de unde nu poți să tai nicio cracă de acolo, am găsit soluții, am dus de la alte ocoale. Acum vom face la fel! Așa că este și va fi suficient lemn. (…) Până la ora actuală, am reușit să vindem către populație peste 22.000 mc, față de 19.000 mc anul trecut. Până la sfârșitul anului, că și vine sezonul rece, o să ajungem undeva la 44 – 50.000 mc către populație.”, a declarat șeful Direcției Silvice Caraș-Severin.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Tarifele pentru lemnul de foc sunt similare cu cele de anul trecut, fiind cuprinse între 220 de lei pe metru cub, la drumul auto, și de 320 de lei, cumpărat direct din depozit.

FOTO: ARHIVĂ

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/