Cărășenii își pot promova monumentele pe Wikipedia

Un inedit concurs de fotografie care prezintă cele mai frumoase monumente românești, apreciate prin obiectivul aparatului de fotografiat, a fost lansat online de cunoscutul portal Wikipedia. ,,Wiki Loves Monuments” a fost gândit pentru ,,a îmbogăţi enciclopedia online cu informaţii despre cultura şi istoria României”.

Cea de-a patra ediţie a competiţiei, destinată fotografiilor libere ale monumentelor istorice, a prins viață la începutul lunii şi va continua până la sfârșitul ei, pe 30 septembrie, pentru a coincide cu Zilele Europene ale Patrimoniului, scrie Yahoo News. Publicul este invitat să fotografieze monumentele istorice din țara noastră și să le trimită sub o licența liberă la Wikipedia. În ediția de anul trecut, peste 140 de participanți din România au trimis mai bine de 5.000 de fotografii, dintre care un juriu experimentat a ales 10 câștigătoare la nivel național, se precizează pe site-ul dedicat evenimentului, wikilovesmonuments.ro.

Și anul acesta vor exista tot 10 premii, dar mai consistente, promit organizatorii: câştigătorul va primi 1.000 de lei, locul 2 – 750 de lei, fotografiile de pe locurile 3-5 câte 500 de lei, iar ultimele din top zece, câte 200 de lei. Toate pozele câştigătoare vor participa la o expoziţie ce va fi prezentată în Bucureşti şi Timişoara.

Mai mult, există o secţiune specială pentru tinerii între 15 şi 20 de ani, cu premii oferite în cadrul proiectului Discover Your Heritage Through Photography, finanţat prin programul Tineret în Acţiune.

Pentru cei care preferă să scrie articole au fost create două secţiuni dedicate în cadrul concursului de scriere, fiecare dintre ele fiind premiată cu câte 250 de lei, mai transmite Yahoo News.

Monumente de interes în Caraș-Severin

Wikipedia pune la dispoziția fotografilor aflați în căutare de monumente în Caraș-Severin și nu numai o listă a obiectivelor care dețin codul LMI necesar înscrierii fotografiei în competiția internațională. Un simplu click și aflați ceea ce vă interesează:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_monumentelor_istorice_din_jude%C8%9Bul_Cara%C8%99-Severin

Alternativ, Wiki Loves Monuments vă înformează că puteți consulta lista completă de monumente din anul 2010 pe site-ul Ministerului Culturii.

Potrivit site-ului dedicat, cei care doresc să participe la competiție pot să o facă urmând pași simpli. ,,Dacă sunteți contribuitori experimentați la Wikipedia, probabil că nu aveți nevoie să citiți acest articol, puteți înscrie fotografii în concursul Wiki Loves Monuments 2014 adaugându-le categoria {{Wiki Loves Monuments 2014|ro}}, dar dacă vreți să vă fie mai ușor, există formularul de încărcare specializat. Dacă nu sunteți contribuitori experimentați, nu vă speriați, este foarte ușor să participați, singura condiție este să aveți fotografii cu monumente istorice pe care vreți să le încărcați pe Wikipedia și să le înscrieți în concurs”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/