Cărășenii, informați despre programele de sprijin dedicate locuitorilor din zona montană

intalnire cornereva

O echipă formată din reprezentanți ai Direcției Județene Agricole și ai Agenției Naționale a Zonei Montane – filiala Caraș-Severin a fost prezentă marți în comunele Cornereva și Teregova pentru a discuta cu potențialii beneficiari ai programelor de sprijin lansate toamna aceasta de Ministerul Agriculturii.

O întâlnire de lucru în vederea implementării programelor naționale de investiții în zona montană a avut loc ieri la Cornereva și Teregova. Caravana de informare a fermierilor, care au acum șansa de a accesa fonduri pentru înființare de centre de colectare și sau prelucrare lapte, centre de colectare/prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor sau a plantelor medicinale și aromatice ori pentru înființarea de stâne montane, va poposi astăzi și la Caransebeș, la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor, urmând ca, în perioada imediată, să ajungă și pe Valea Almăjului.

intalnire teregova

„La Cornereva și Teregova ne-am deplasat ieri pentru a discuta cu fermierii din zona montană despre programele de sprijin dedicate lor. Atât fermierii din Cornereva, cât și cei din Teregova au răspuns pozitiv invitației noastre și a colegilor de la ANZM și au fost receptivi vizavi de informațiile primite. De un real ajutor ne-au fost și administrațiile locale din Cornereva și Teregova care s-au preocupat să informeze cetățenii și să ne pună la dispoziție spațiile pentru prezentare. Caravana va continua și în perioada următoare pe Valea Almăjului.”, ne-a declarat directorul executiv al Direcției Agricole Caraș-Severin, Marius Zarcula.

Reamintim că Ministerul Agriculturii a lansat trei programe de sprijin dedicate locuitorilor din zona montană care vor să:
• înființeze centre de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană;
• înființeze centre de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană;
• înființeze stâne montane.

Ghidurile solicitanților pot fi accesate aici: https://azm.gov.ro/ghidurile-solicitantilor/.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/