Avocatul Poporului ascultă păsurile cărășenilor

avocatul poporului caras severin

Reprezentanții instituției vor fi din nou prezenți în Caraș-Severin pentru a discuta cu cetățenii despre problemele acestora.

Biroul Teritorial Timişoara al Avocatului Poporului a anunţat reluarea audienţelor în teritoriu, în luna aprilie 2024. Astfel, pe 8 aprilie, între orele 10:00 – 14:00, reprezentanții instituției vor fi prezenți la sediul Poliţiei Locale Reșița, B-dul Al. I. Cuza, nr. 39.

gif card de energie dacus 1000x100

Potrivit Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, această instituție examinează petiţiile în care sunt sesizate încălcări ale drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice prin acte sau fapte administrative, de către autorităţi ale administraţiei publice şi regii autonome.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/