Peste 110 amenzi în valoare totală de peste 50.000 de lei au fost aplicate în doar câteva ore de polițiștii din Caraș-Severin. Mai exact, polițiștii...
Comunitățile cehești din cele două județe s-au reunit, sâmbătă, în stațiunea de pe Valea Cernei, în cadrul evenimentului ce a sărbătorit limba și cultura cehă....
În primele opt luni ale anului, polițiștii au fost chemați să intervină în 775 de cazuri de violență în familie. Cele mai multe s-au înregistrat...
Tribunalul Caraș-Severin a fost sesizat deja cu privire la anularea mandatelor de consilieri județeni ale aleșilor PSD! Silviu Hurduzeu renunță la mandatul de consilier județean,...
Ruptura dintre PNL și PSD este aproape totală, spune la RFI purtătorul de cuvânt al formațiunii liberale, Ionuț Stroe. Cele două partide nu mai colaborează...
Veste bună pentru pensionarii din Caraș-Severin anunțată de președintele filialei județene USR: merite recunoscute cărășenilor care au lucrat în condiții grele! Senatul a adoptat cu...
Prețul lemnului de foc a rămas neschimbat de la începutul anului și așa va rămâne și în continuare. Persoanele care doresc să cumpere lemn pentru...
Stațiunea de pe Valea Cernei găzduiește weekendul acesta un eveniment dedicat comunităților cehești din Caraș-Severin și Mehedinți. Finalul de săptămână reunește la Băile Herculane comunitățile...
AJOFM Caraș-Severin anunță că, în august, în baza de date a instituției erau înregistrați aproape 2.800 de șomeri. La sfârșitul lunii august, rata șomajului înregistrat...
Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, nu exclude candidatura la șefia PSD dacă locul rămâne vacant, în cazul în care Marcel Ciolacu devine președintele României. Sorin Grindeanu...
Romeo Dunca a refuzat candidatura la parlamentare din partea oricărui alt partid decât PNL! Dacă Nicolae Ciucă nu-l agreează pe lista PNL Caraș-Severin, renunță, cel...
Sorin Grindeanu a admis că e posibilă includerea lui Victor Ponta pe listele de parlamentare ale social democraților. Sursele politice îl dau candidat la Camera...
Polițiștii cărășeni sunt în căutarea unui bărbat care a plecat la sfârșitul săptămânii trecute de la domiciliul său din Dognecea și nu s-a mai întors...
Se lucrează la proiectul de modernizare a infrastructurii de apă și canal. În cel mult trei ani, investiția va fi gata! Primarul Grigore Bardac anunță...
Cei mai mulți dintre aceștia au studii liceale și au peste 45 de ani, anunță Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin. În...
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, le cere președinților de consilii județene și primarilor aleși care își preiau în această perioadă mandatele să facă majorități de dreapta,...
La finalul săptămânii, în stațiunea de pe Valea Cernei are loc cea de-a doua ediție a competiției sportive „Hercuthlon”. Competiția inspirată din Legendele Olimpului va...
Feriți de scandalurile specifice altor partide atunci când se fac listele cu candidați pentru diferite funcții, useriștii cărășeni au dezvăluit numele celor pe care mizează...
Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin, a reacționat virulent după ce PNL insistă să modifice legea pentru a-l face senator pe Klaus Iohannis după ce-și încheie...
In conformitate cu dispozitiile art.133 alin.1, art.134 alin.1 lit.a) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, se convoaca sedinta ordinara a Consiliului Local al orasului Baile...
Partidul Republican din România și-a reafirmat sprijinul necondiționat pentru candidatura lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA! Președintele Partidului Republican din România, Marian Cușca,...
Intrată în mai anul trecut în familia Asociației Orașelor Termale Istorice din Europa, Băile Herculane a început pregătirile pentru evenimentul pe care urmează să-l găzduiască...
În oaza de liniște și de lux pe care o găsiți la una dintre cele mai selecte pensiuni de pe Valea Cernei, luna octombrie aduce...
Se lucrează la modernizarea unui tronson de șase kilometri din drumul vicinal Iablanița – Petnic. Asfaltul a fost deja turnat, constructorului rămânându-i doar partea de...
O nouă ediție a Festivalului național concurs „Mariana Drăghicescu” a avut loc duminică în comuna Cornereva. Pe scena din centrul comunei au urcat ieri laureații...
Doar până la finalul acestei luni se mai pot face înscrieri în cadrul campaniei de recrutare „Salvator din pasiune”, derulată de Inspectoratul pentru Situații de...
Primul candidat al PNL Caraș-Severin pentru Senat, cu șanse mari de a accede în Parlamentul României, Romeo Dunca are deja un plan de acțiune pentru...
Confirmat de forurile de conducere ale PNL Caraș-Severin pe prima poziție a listei cu candidați pentru Senatul României, Romeo Dunca așteaptă să fie validat de...
Romeo Dunca deschide lista PNL Caraș-Severin pentru Senatul României la alegerile parlamentare din decembrie, în ciuda comentariilor critice pe care le-a făcut zilele trecute la...
Romeo Dunca n-a demisionat din PNL, însă dacă nu i se oferă un loc eligibil pe listele partidului la alegerile parlamentare e gata să acceadă...
Parcul din fața celor mai importante resorturi din Băile Herculane, pentru care s-au cheltuit milioane de lei, arată dezolant, scandalos și rușinos! Au trecut 7...
PNL e istorie pentru Romeo Dunca! Cu o zi înainte ca liberalii cărășeni să-și desemneze candidații pentru Parlament, președintele Consiliului Județean e desemnat de Forța...
La o aruncătură de băț de Moldova Veche, în inima Clisurii Dunării, se află un loc unde natura pare oprită în timp: Insula Ostrov. Aici, peste o sută de...
Două zboruri noi de la Timișoara! AnimaWings a lansat curse regulate spre Copenhaga și Rotterdam
Timișoara, singura mare destinația turistică a României care crește constant
Aeroportul Internațional Timișoara adaugă două destinații noi în luna iulie, alături de Animawings
Plecați din Timișoara? Avem câteva recomandări. Rămâneți? Și mai bine
Herculane Project reface Via Sissi și Promenada Conteselor, după furtunile violente
Răsfăț imperial și intrare gratuită la Ștrand. Hotelul Versay transformă vara într-o experiență!
Festivalul Înghețatei Bune revine la Timișoara cu sprijinul Consiliului Județean Timiș
Retrospectiva săptămânii: Cele mai importante evenimente din Timiș
Zimbrii aduc noi oportunități pentru comunitățile locale din Munții Țarcu
Mobilier din lemn sculptat, instalat în Țara Făgetului. Noi puncte pentru turiști în zonă