Caraș-Severinul primeşte un post în conducerea CNSAS!

Parlamentul a votat, miercuri, cu 252 de voturi „pentru”, noii membri ai Colegiului de conducere al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pentru un mandat de șase ani. PSD a propus şi un politician din Caraş-Severin.

Printre cei votați a fost și fostul deputat Valentin Blănariu, ales la propunerea PSD. Valentin Blănariu a fost președintele PPDD Caraș-Severin, a trecut apoi la PSD, înaintea fuziunii cu UNPR, pe listele partidului lui Dan Diaconescu fiind ales consilier local al Reșiței și, la numai câteva luni, deputat pe colegiul Reșița.

De-acum Blănariu este membru în Colegiul de conducere al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Comisiile juridice reunite validaseră, marţi, propunerile de membri pentru Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fără însă a-i audia pe cei nominalizaţi.

Cei propuşi pentru a fi membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au fost: Alexandra Toader, propusă de Preşedintele României, şi Constantin Buchet, propus de primul-ministru Viorica Dăncilă. Grupurile parlamentare ale PSD i-au propus pe Valentin Blănariu, Mihai Adrian Cioflâncă, Boris Cătălin Precul, Benedict Cazemir Ionescu, Nicolae Vuvrea. USR a propus-o pe Ana Germina Nagâţ, iar UDMR, pe Ladislau Antoniu Csendes.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/