Marcați cu roșu pe harta județelor cu risc seismic!

Frica ar începe să prindă contur printre cărășeni dacă aceștia ar conștientiza gradul scăzut de siguranță al clădirilor din județ. Aflat pe harta județelor pline de clădiri considerate pericole publice, Caraș-Severinul are orașe care nu ar rămâne în picioare la o mișcare seismică mai puternică.

Chiar dacă autoritățile competente sunt pregătite de alarmarea populației, dar și cu mijloacele de intervenție urgentă, semnele de întrebare se ridică în ceea ce privește lipsa de siguranță a clădirilor în care locuiesc cărășenii. Acest lucru se datorează în primul rând dezinteresului, atât din partea cetățenilor, cât și din partea autorităților locale care nu au dezvoltat până acum niciun plan consecvent de întreținere și reparare a construcțiilor vechi de câțiva ani buni.

România se confruntă cu mai mult de șapte sute de clădiri care s-ar face pulbere cu tot cu locatari în fața furiei naturii. Acestea sunt încadrate în clasa întâi de risc seismic, fiind un pericol iminent pentru populație. La acestea se mai adaugă și peste două mii de construcții cu risc seismic ceva mai scăzut, dar cu o periculozitate la fel de mare pentru cetățeni, după o sinteză realizată de Realitatea.net.

Pe lista neagră a județelor considerate expuse în fața unui cutremur se numără și Caraș-Severinul. La o mișcare mai puternică a pământului în zonă, cel puțin trei orașe sunt bifate cu roșu, cu clădiri care reprezintă pericole iminente pentru cetățeni. Primul pe hartă este orașul Reșița, acolo unde multe dintre clădirile vechi sunt în stare avansată de degradare și în cazul unui cutremur mai puternic cel mai probabil s-ar face una cu pământul.

Cu toate că Reșița este singurul oraș care se regăsește pe harta neagră prezentată de Realitatea.net, reprezentanții ISU Semenic atrag atenția și asupra altor două orașe cărășene care se pot „lăuda” cu zeci de clădiri antice care stau să cadă. Un cutremur ar mătura cu ușurință multe clădiri din Moldova Nouă și Băile Herculane.

Există clădiri cu risc seismic în Reșița. Cu toate acestea, cel mai mare astfel de risc nu este neapărat în municipiul Reșița cât se găsește în alte orașe precum Moldova Nouă și Băile Herculane, unde clădirile sunt mult mai vechi”, a explicat Ancuța Balint, din partea ISU Semenic.

Rămâi cu Express de Banat pentru a afla ce clădiri cărășene sunt bifate cu roșu pe lista imobilelor cu risc seismic ridicat!

Foto: Realitatea.net

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/