UPDATE. Caraș-Severinul, în topul mortalității infantile!

Anual, mai bine de 12 din 1.000 de copii născuți în Caraș-Severin mor prematur, potrivit Ministerului Sănătății și institutelor din subordine.

Nu doar județul, ci și țara noastră stă foarte prost la acest capitol, mortalitatea infantilă fiind mult peste media UE, dar trendul fiind descendent, asta și grație implicării asociațiilor umanitare, cum este și Asociația Salvați Copiii, care au donat aparatură și tehnică medicală maternităților tocmai pentru a preveni eventualele cauze generatoare de mortalitate infantilă.

Efortul Organizației Salvați Copiii de a sprijini maternitățile în a asigura tratament medical adecvat și imediat copiilor născuți prematur este consistent, iar progresul este vizibil: în șase ani, rata mortalității infantile a scăzut, dar a rămas în continuare una care plasează România pe primul loc din Uniunea Europeană. Astfel, în 2010, la startul programului Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile, România înregistra o rată a mortalității infantile de 9,8 la mia de copii născuți vii. În doar 5 ani, țara noastră a coborât până la o rată de 8 la 1.000 de nou-născuţi vii, în 2015.

În județele din vestul țării se remarcă aceeași dinamică, media de mortalitate infantilă din regiune fiind de 8,1 la mie. „Astfel, potrivit datelor Ministerului Sănătății (Institutul Național de Sănătate Publică, Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică), în județul Caraș-Severin rata mortalității infantile de 12,8 la mie, depășește cu mult media națională, fiind pe locul II în topul negativ pe țară. Județul Arad marchează o scădere semnificativă a ratei mortalității infantile, unde, în 2015, aceasta a ajuns la la 6,5 la mie, față de 8,4 la mie, în 2014. Județele Timiș și Hunedoara păstrează aceleași valori ca anul trecut, respectiv 7,5 și 7,9 la mie”, arată Asociația Salvați Copiii într-un comunicat de presă.

„Acest progres se datorează și felului în care companiile înțeleg responsabilitatea socială, iar instrumentul redirecționării celor 20 de procente din venit către programe sociale le este la îndemână. O companie poate, la propriu, să salveze viața unor copii născuți prematur doar făcând acest gest, care nu necesită efort, ci solidaritate și conștientizare”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii România.

Salvaţi Copiii a ajuns până acum în zona de vest a ţării cu 51 de echipamente necesare supravieţuirii nou-născuţilor, în valoare de 312.000 euro, în localităţile: Arad, Caransebeș, Reșița, Oravița, Hunedoara, Petroșani, Hațeg, Timișoara. Pentru ca dinamica rezultatelor pozitive să fie menținută, Salvați Copiii România va continua dotarea maternităților.

UPDATE, 22 decembrie, ora 10.00

Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin, situația este mult mai bună decât cea expusă de Ministerul Sănătății. Și asta pentru că, în acest an, DSP Caraș-Severin a înregistrat o rată a mortalității infantile de doar 4,1 la mie, ceea ce înseamnă o scădere fulminantă față de statistica Ministerului Sănătății de 12 la mie în anul 2015.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/