UPDATE. Caraș-Severin, unul dintre cele 4 județe din țară fără centru de testare COVID-19

Cărășenii care doresc să călătorească în Grecia, spre exemplu, țară care acum cere test negativ la coronavirus pentru a permite accesul, nu știu exact unde anume se pot testa. Ministerul Sănătății a publicat o listă cu centre de testare de pe care județul Caraș-Severin lipsește cu desăvârșire.

La nivel național, 113 centre de testare îi așteaptă pe românii care doresc să se testeze și să afle dacă au fost sau nu infectați. De pe listă lipsesc patru județe: Călărași, Giurgiu, Vâlcea și Caraș-Severin.

Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin, Daniel Botgros, spune că sunt două lucruri distincte. În Caraș-Severin se pot face astfel de teste, însă doar în mediul privat, anumite laboratoare având la nivelul județului puncte de lucru. „În Caraș-Severin, din păcate, există doar câteva puncte de lucru ale unor laboratoare avizate care fac astfel de teste. DSP nu are o relație instituționalizată cu aceste laboratoare. Ele sunt private, dar oamenii se pot adresa lor și pot face aceste teste”, a spus Daniel Botgros.

Centru de testare va deveni Spitalul Județean de Urgență Reșița, însă numai după ce Ministerul Sănătății îi va acorda avizele necesare în acest sens, documentele fiind depuse din 3 iulie. Până atunci, unitatea medicală poate face testări doar în cazurile suspecte, nu și la cerere.

Din păcate, Ministerul Sănătății nu a făcut referire și la aceste puncte de lucru ale unor privați unde cărășenii ar putea face astfel de teste. Așa că singura șansă este ca locuitorii din Caraș-Severin să apeleze la centrele enumerate de Minister, cele mai apropiate fiind cele 7 din Timiș:

UPDATE, ora 15.00

Se pare că erorile în informațiile deținute de Ministerul Sănătății persistă. Giurgiu, unul dintre cele 4 județe care lipsesc de pe lista celor care au centre de testare, nu ar fi trebuit să fie exclus. Informația ne-a fost dată de directorul DSP Caraș-Severin, Dan Miloș, cel care a petrecut aproximativ o lună și jumătate la cârma DSP Giurgiu, fiind detașat tot de actualul Minister. „Există centru de testare la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu”, ne-a asigurat Dan Miloș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/