Carantină! Cinci persoane sunt izolate în centrul amenajat în mijlocul municipiului Lugoj, unde condiţiile sunt mizerabile

untitled design set 970x90 px

Centrul de carantină deschis la Lugoj, pe strada Ion Vidu, a primit primele persoane venite din zone de risc, acestea fiind direcţionate de la Timişoara.

Cele cinci persoane au fost aduse de către Direcţia de Sănătate Publică Timiş şi cazate în spaţiul de la Lugoj, unde vor fi păzite non-stop de către Poliţia Locală. Persoanele respective nu sunt purtătoare de virus, cel puţin deocamdată nu au ieşit pozitiv la primele teste, dar vor sta în carantină timp de 14 zile. Medicii vor mai repeta testele şi în zilele următoare, însă cei cinci nu vor părăsi spaţiul de carantină mai devreme de 25 martie.

Deşi centrul de la Lugoj are 10 locuri, doar cei cinci vor rămâne izolaţi. Spaţiul este pus la dispoziţie de administraţia lugojeană, iar de asigurarea hranei şi a celor necesare se va ocupa Direcţia de Sănătate Publică.

Condiţiile de cazare sunt însă mizerabile, ceea ce arată că modul în care a fost organizat centrul de carantină a fost pe repede înainte. O persoană ce se află în imobilul de pe strada Ion Vidu a publicat o serie de fotografii cu condițiile în care sunt tratați cei aflați acolo. Patul vechi, plin de rugină, dușul și chiuveta mizerabile și dozatorul pentru săpun de lichid acoperit de mucegai sunt doar puținele lucruri de care se îngrozește.

„Uitați carantina, oameni buni. Eu mă aflu în această postură. Mi-a fost rușine să arăt și closetul, la cât de «impecabil» este… nici nu mai vorbim”, a mărturisit Cornelia Lazăr. Aceasta a ajuns aici după ce la vamă a așteptat șase ore după completarea formularului pentru coronavirus și alte peste trei ore a fost plimbată cu autobuzul până să ajungă la Lugoj.

„La vamă ni s-a dat un formular să-l completăm. L-am completat, iar după terminarea completării o doamnă de a acolo a luat alt pix în mână și a scris cu litere mari «carantină». Bineînțeles, am stat afară în fața vămii timp de șase ore, așteptând să vedem ce va face cu noi după care ne-a dus în județul Timiș, ne-a dat jos din autobuz, iar ne-a băgat în el, iar ne-a dat jos, am așteptat încă trei ore după care ne-a trimis la Lugoj în aceste condiții de mizerie. Ne-a spus ca va veni cineva și ne va lua teste. Nu a venit nimeni, după care de dimineață (n. r. – joi, 12 martie) ni s-a zis că va veni o doamnă să ne facă teste pe la 8.30. Și ghiciți ce? Încă nu a venit nimeni”, s-a plâns Cornelia Lazăr.

publicitate ziar expresb 1000x100

În centrul de carantină de la Lugoj se mai află patru persoane. Alte câteva, sosite din zone roşii, au fost introduse în carantină în apropiere de Făget.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/