Amenajarea ruinelor din centrul municipiului de pe Timiș și Sebeș este gata. Lucrarea a fost recepționată de beneficiar – Primăria Caransebeș.
Ruinele unei vechi biserici din secolul al XIII-lea, descoperite în 1988 în centrul orașului Caransebeș, au fost conservate şi amenajate pentru a deveni obiectiv turistic. Lucrările care au fost executate de o firmă din Timișoara s-au finalizat de curând, iar recepția a avut loc luni, 11 decembrie, în prezența reprezentanților Primăriei Caransebeș, ai Direcției de Cultură Caraș-Severin, ai Inspectoratului de Stat în Construcții, și ai constructorului.
„Ruinele vechii mânăstiri franciscane au fost scoase la lumină întâmplător, în 1988, cu prilejul unor lucrări de urbanism efectuate în zona centrală. După mai bine de 30 de ani, am reușit să amenajăm, cu ajutorul fondurilor europene, această zonă centrală a municipiului. Ne-am dorit un proiect nu foarte invaziv și care să schimbe în sens pozitiv imaginea zonei centrale a Caransebeșului și cred că am reușit, pentru că acum, la final, zona are un aspect mult mai îngrijit, demn de centrul istoric al municipiului nostru. Cu sprijinul celor de la Centrul Turistic, acest obiectiv va fi inclus și în circuitul turistic”, a precizat și primarul Felix Borcean.
Proiectul „Reinterpretare funcțională prin amenajarea și conservarea ruinelor – Biserica Medievală de sec. XIII-XIV” a fost derulat de Primăria Caransebeș, prin POR 2014-2020, și finanțat din fonduri europene.
Potrivit municipalității, proiectul a avut o valoare totală de 4.572.837 de lei, din care 4.139.249 de lei reprezintă finanțare nerambursabilă.