Caransebeşul, oraş turistic? Un artificiu de 6 milioane de euro. La prima strigare!

Caransebeșul dispune de un foarte bogat potențial turistic, variat, cu obiective naturale, sociale și culturale deosebite.

Obiectivele naturale creează diferite forme de turism, în zona noastră în special turismul montan, dar și estival, dacă am ști să-l exploatăm așa cu trebuie. Potențialul turistic din zona Caransebeșului se dorește a fi valorificat de către primarul Felix Borcean, astfel că zona ar avea o importantă sursă de venit, prin dezvoltarea bazei materiale turistice și a infrastructurii căilor de acces, dar nu numai, ci și prin accesarea cu mai mare ușurință a proiectelor cu finanțare europeană.

”Vreau să transform Caransebeșul într-un oraș turistic, nu neapărat de interes național, ci de interes local. Am vorbit în campanie de un proiect de amenajare a unui Aquaparc din fonduri europene. Dacă am avea această titulatură de oraș turistic, am avea și un avantaj la partea de cofinanțare de la bugetul local pentru acest proiect, dar nu numai. Pot fi realizate alte proiecte, iar partea municipalității ar putea fi de 2% din valoarea proiectului, în loc de 50%, cât s-ar solicita în condițiile de față din partea orașului pentru astfel de investiții europene”, spune Felix Borcean, primarul Caransebeșului.

Acesta a adăugat că va trebui întocmită o documentație ce va fi depusă la Ministerul Turismului, Caransebeșul întrunind mare parte a punctajului cerut, pentru că orașul este poarta de intrare într-un județ, Caraș-Severin, cu un mare potențial turistic.

”Suntem bine plasați din punct de vedere geografic, atât pentru turismul hibernal, cât și pentru turismul estival. Construirea acestui Aquaparc ar favoriza dezvoltarea turismului estival, iar de turism montan nu se pune problema prin zonele de lângă Caransebeș, Țarcu, Muntele Mic sau Semenic. Aș dori să găsim o zonă de intrare în oraș pentru amplasarea Aquaparc-ului, poate Șesu Roșu dinspre Timișoara, dar variante se vor găsi. Iar dacă am reuși prin acest demers de oraș turistic, atunci cofinanțarea ar fi de 2% din 6 milioane de euro. În alte condiții, municipalitatea nu poate dispune de fondurile necesare construirii unui asemenea proiect îndrăzneț”, a mai adăugat Felix Borcean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/