Caransebeşul natal şi Caraş-Severinul îl dau uitării, Timişoara îi face muzeu! „O să mă urască şi mai mulţi duşmani!”

Caransebeşeanul Ştefan Popa Popa’s, primul român intrat în Guiness Book şi cel mai apreciat caricaturist din lume, are la 62 de ani propriul muzeu, deschis zilele acestea în capitala Banatului. 

Muzeul „Ştefan Popa Popa’s“ a fost deschis, vineri, într-un spaţiu al Bastionului Theresia din Timişoara. În cadrul acestuia sunt prezentate unele dintre cele mai apreciate caricaturi ale artistului timişorean, dar şi fotografii din timpul evenimentelor din întreaga lume la care a participat, precum şi o parte din medaliile şi premiile primite de-a lungul timpului, informează Mediafax. De asemenea, tot vineri a fost inaugurat şi Salonul Internaţional de Caricatură de Presă şi Arte Vizuale Satirice, desfăşurat în perioada 24 – 26 noiembrie, fiind organizat de Muzeul Naţional al Banatului şi Consiliul Judeţean Timiş, în colaborare cu Ştefan Popa Popa’s. La eveniment participă peste 50 de caricaturişti din şase continente, ale căror lucrări sunt expuse în mansarda Bastionului Theresia. Artiştii vor realiza caricaturi live pe care le vor oferi gratuit participanţilor.

Un artist exploziv, căruia „acum i se face dreptate“

„Am considerat că este normal să avem un astfel de eveniment internaţional, dar este important că vom avea şi o expoziţie permanentă a caricaturilor şi un muzeu Ştefan Popa Popa’s. Cred că este o recunoaştere a celui care are recunoaştere în toată lumea, mai puţin la noi acasă. Cred că acum se face dreptate, dacă pot să spun aşa”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra.

La inaugurare a participat şi actorul Dan Puric, care a precizat că cel mai fericit pentru că s-a realizat un astfel de muzeu în România ar fi fost Ion Luca Caragiale.

„Caragiale spunea că avem atât de mult umor, încât îl putem da la export. Acesta este visul lui Caragiale, e concretizarea unui vis. Ştefan Popa Popa’s are ceva, el e un bliţ uman, el nu portretizează pe celălalt, el desenează întâlnirea dintre el şi celălalt şi într-o fracţiune de secundă îl surprinde. Dar e un dublu tablou: omul surprins prin trăsăturile lui fundamentale, Ştefan te dezveleşte, te fotografiază cu sufletul, dar dedesubt este tabloul sufletesc al lui Ştefan. El în toate caricaturile are o blândeţe, el nu răneşte. Ştefan este un artist exploziv”, a spus Dan Puric.

„În România sunt scuipat!“

Ştefan Popa Popa’s a explicat, în deschiderea evenimentelor, că la Salonul Internaţional de Caricatură de Presă şi Arte Vizuale Satirice participă cei mai importanţi caricaturişti din lume şi din România. Întrebat de către jurnalişti ce înseamnă acest muzeu pentru el, caricaturistul a precizat că „o să mă urască şi mai mulţi duşmani” şi a dat exemplul Nadiei Comăneci.

„Ăştia suntem noi, românii. De ce au înjurat-o pe Nadia Comăneci, că ea este simbolul ţării, datorită ei s-a auzit de România? De ce au înjurat-o jurnaliştii? Sau noi suntem un popor care n-am avut nevoie de Brâncuşi şi de Cioran şi aşa n-o să avem nevoie de nimeni în ţara asta? Eu am fost în toate capitalele lumii, am fost primit la cele mai înalte niveluri, de toţi regii din lume, de toţi şefii de state şi în România sunt scuipat! Eu am fost cel mai controlat om de pe planeta asta şi vreau să vă mulţumesc, stimate popor român, pentru acest lucru. Eu cred că meritam mult mai mult, pentru că eu, unde am fost, am scos România din rahatul în care este, am făcut furori unde am fost în lume”, a declarat nervos Ştefan Popa Popa’s, potrivit Mediafax.

„SRI, serviciul unde sunt angajate toate curvele şi toate slugile cretine ale politicienilor!“

De asemenea, Ştefan Popa Popa’s a precizat, întrebat fiind în ce relaţie este cu autorităţile din România, că „pentru mine, Serviciul Român de Informaţii rămâne acelaşi serviciu în care sunt angajate toate curvele şi toate slugile cretine ale politicienilor români! Sunt caricaturist, scot caricaturi şi pe gură, trebuie să mă înţelegeţi”.

Totodată, caricaturistul a afirmat că în cadrul muzeului care-i poartă numele nu sunt expuse nici 0,5% din lucrările pe care le are în colecţie şi că nu poate să-şi prezinte medaliile de aur pe care le-a obţinut de frică să nu-i fie furate. „Nu pot să pun medaliile mele din aur aici. Deocamdată, să mi se facă condiţiile de muzeu, să fie sistem de alarmă, o pază şi o să vedeţi cele mai importante distincţii pe care le are un român. (…) Voi face o revistă de umor care se va numi Caligrafia, este a muzeului, şi o să vă demonstrez că 90% dintre români nu ştiu ce e aia caricatură. Noi avem cei mai buni caricaturişti din lume, dar populaţia nu este aproape de noi”, a conchis caricaturistul timişorean.

Născut la Caransebeş în anul 1955, Ştefan Popa Popa’s este cel mai apreciat caricaturist din lume, primul român intrat în Cartea Recordurilor (ediţia filipineză, în 1995), cunoscut şi admirat de către cei mai importanţi politicieni şi conducători din lume. Expoziţia „Popa’s”, deschisă la Timişoara, poate fi admirată în perioada până în 17 decembrie, la Bastionul Theresia, iar orarul de vizitare este 10.00 – 18.00.

În urmă cu exact un an, Regele Caricaturii participa la Reşiţa la ediţia a II-a a Festivalului Internațional de Umor „Mircea Cavadia“, organizat de Primăria Municipiului și Consiliul Local, alături de Academia Popa’s – Școala de Caricatură Românească. Cu acel prilej, s-au desfăşurat ateliere de iniţiere în caricatură destinate elevilor din şcolile reşiţene, sub coordonarea maeștrilor în caricatură Ştefan Popa Popa’s și Eugen Mirea (din Bucureşti). A avut loc, tot atunci, Salonul internațional de caricatură, în cadrul căruia maeștrii Popa’s și Mirea, împreună cu elevi ai Liceului de Arte „Sabin Păuța” din Reşiţa, au făcut pe loc caricaturi pentru publicul prezent la festival. Aşteptăm cu interes ca Primăria Reşiţa să ne anunţe când va avea loc ediţia a III-a a Festivalului de Umor „Mircea Cavadia“. Deşi, poate ar fi cazul să se implice şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin…

Foto: Mediafax.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/