Caransebeșul joacă entuziasmant și rămâne pe doi în România!

Bănățenii au reușit o victorie importantă în fața echipei Arcada Galați, una dintre contracandidatele la titlu în acest an. AS Volei Club Caransebeș a învins cu scorul de 3-1, pe seturi 27-25, 20-25, 32-30 și 25-22, echipa gălățeană și rămâne pe locul al doilea în clasament.

Este o victorie nu de trei puncte, ci am putea să-i spunem de șase puncte, pentru că Arcada a venit să câștige la noi și, la ce lot are, ar fi avut toate șansele, ne-a declarat antrenorul caransebeșean Valentin Pereu.

„Sunt mulțumit de băieții mei! Am știut că au ambiție și dăruire, dar ceea ce au demonstrat aici a fost un moral foarte bun, deși am venit după o înfrângere la Ploiești, nejustificată. Îi felicit, le mulțumesc și trecem la treabă, pentru că miercuri avem meci la Craiova. Avem ultimele trei etape grele, dar nu imposibil de adus puncte. Echipa este în progres din punct de vedere fizic și sperăm să facem publicului deosebit de inimos sărbătorile mai frumoase”, a mai spus Valentin Pereu, antrenorul care reușește să mențină în top voleiul bănățean.

Cel mai spectaculos a fost setul cu numărul trei, care a ridicat fanii în repetate rânduri în picioare și în care s-au succedat cele mai disputate faze de joc la fileu, însă bucuria a fost și mai mare în tribună după ce au avut câștig de cauză gugulanii: 32-30.

„A fost un meci câștigat de echipă! Ne-am ajutat unul pe celălalt, poate asta a făcut diferența în momentele grele. Am știut să ne ajutăm, să ne sprijinim și să muncim pentru fiecare punct. Eu am riscat mult atât la atac, cât și pe serviciu. Mă bucur că mi-au intrat serviciile, pentru că am fost la fiecare final de set la serviciu, și tensiunea, și stresul au fost mai mari, dar am făcut față”, ne-a declarat trăgătorul secund Emil Lung.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157662026030296″]

„Am întâlnit o echipă foarte bună, o echipă care se bate la titlu, ne-a fost foarte greu, am încercat să jucăm pe combinații diferite ca să surprindem adversarul. Am făcut un meci mare mulțumită și publicului și am recuperat punctele pierdute la Ploiești. Suntem acolo sus, dar trecând peste meciul acesta mai avem trei meciuri cu echipe foarte bune. Sperăm să aducem puncte, pentru că sunt pentru noi importante acum”, ne-a declarat căpitanul de echipă și coordonatorul de joc, Laurențiu Vânătoru.

Meciul a fost urmărit și trăit la intensitate maximă de către 800 de spectatori, iubitori de volei, printre care și primarul Marcel Vela, care ne-a declarat că victoria e cu atât mai frumoasă cu cât am avut o echipă redutabilă în față. „Dacă nu ar fi fost greu, cred că nu ar fi fost atât de palpitant. Cred că în asta stă frumusețea acestui sport: prin atâtea schimbări de situație, în care adrenalina crește, dar și speranța și optimismul. Îi felicit pe băieți, pe antrenorul Valentin Pereu, dar și pe cei care iubesc voleiul și vin la sală să ne bucurăm împreună de acest spectacol. Publicul a fost un jucător în plus pe teren ajutând, la victorie”, a spus edilul urbei, Marcel Vela.

Președintele clubului, Cristian Stepanescu, a considerat această partidă ca fiind cea mai grea și importantă din acest tur de campionat. „Experiența pe care am căpătat-o anul trecut ne-a ajutat să ne organizăm în acest an și să ne mobilizăm mai bine pentru a face față la astfel de meciuri dificile. Este o victorie deosebit de importantă pentru noi, dar mai avem de trecut trei hopuri până la sfârșitul acestui tur și tot ceea ce contează este să acumulăm puncte”, a concluzionat președintele clubului caransebeșean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/