Caransebeşul ia în calcul ieşirea din ADI Intercom Deșeuri Caraș-Severin! Pentru un proiect-pilot de domeniul SF?

Municipalitatea din Caransebeș are în vedere o discuție cu conducerea asociației care gestionează deponeul de la Lupac, în vederea găsirii modalității legale de desprindere parțială sau totală din ADI Intercom Deșeuri Caraș-Severin! Felix Borcean spune că a găsit o variantă mai ieftină și mai eficientă de a scăpa de gunoaiele menajere de pe raza orașului, atât pentru cetățeni, cât și pentru administrația publică locală!

Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a purtat discuții cu reprezentanții unei companii, singura din Europa care promovează o inovație în domeniul colectării, depozitării și valorificării gunoiului menajer prin producerea de energie electrică, printr-un procedeu care nu necesită ardere.

„În Europa, și în special în România, este această condiționare de mediu a deponeurilor pe care, iată, și în județul nostru îl așteptăm cu sufletul la gură să se deschidă și avem oarecare restricție în ceea ce privește depozitarea acestor deșeuri și utilizarea lor în alte scopuri. Noi suntem condiționați să transportăm gunoiul menajer la deponeul de la Lupac, cine știe când își va începe activitatea?! Această uzină pe care ne-o propun oamenii de afaceri are câteva calități. În primul rând, este 100% nepoluantă, folosind o tehnologie nouă de descompunere moleculară a deșeurilor menajere, plastic și cauciuc. Acestea sunt elementele de combustie pentru o astfel de centrală și ea produce energie și, rezidual, un biodiesel. De asemenea, poate fi folosită la încălzirea unor sere care se pot amplasa în proximitatea ei, la fel cum se întâmplă de altfel și la centralele tradiționale termice. Am discutat toate aceste lucruri la București, la sediul firmei cu reprezentanții companiei, întâmplător unul dintre cei care promovează această idee este din Caransebeș, și așa am ajuns să îmi fie prezentat acest proiect, care, repet, este la stadiul de discuție”, a specificat edilul Caransebeșului.

Felix Borcean a mai adăugat că acest proiect ar putea deveni unul pilot în România. Primarul Caransebeșului a specificat ca Primăria ar trebui doar să aloce 3 hectare de teren și să betoneze zona pentru amplasarea acestei uzine. Şi, ceea ce este deosebit de important, tarifele către cetățeni ar fi aproape de zero lei!

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Contractul cu firma ce a câștigat licitația pentru Deponeul Lupac este de 9,2 lei pe metrul cub depus în acel deponeu, iar pentru această uzină gunoiul ar putea fi aproape gratis, pentru că municipalitatea ar putea beneficia de pe urma acestei uzine, am putea alimenta iluminatul public, am putea alimenta cu electricitate școlile sau alte instituții pentru care Primăria plătește utilitățile, astfel scăzând foarte mult costurile pe UAT (Unitate Administrativ-Teritorială). De asemenea, am putea folosi energia din această uzină la încălzit serele Primăriei sau combustibil pentru utilajele de la SPIR (Serviciul Public de Întreținere și Reparații)”, a declarat primarul Borcean, adăugând că astfel s-ar crea un circuit extrem de profitabil.

Pasul următor care va fi făcut de edilul Caransebeșului este de a găsi termenii juridici pentru ca ADI Intercom Deșeuri Caraș-Severin să permită o desprindere parțială sau totală din această asociație. ADI Intercom Deşeuri Caraş-Severin reprezintă toate administrațiile publice din județ, în vederea depozitării gunoiului la Lupac, din momentul deschiderii deponeului ecologic.

Președintele ADI Intercom Deșeuri, Luca Mălăiescu, primarul orașului Oțelu Roșu, ne-a declarat că municipalitatea din Caransebeș se poate retrage din asociație, pentru că nu va afecta proiectul de la Lupac, însă e greu de crezut că un astfel de proiect se va realiza la Caransebeș.

„Credeți că dacă era așa de simplu nu l-ar fi implementat până acum în Europa? Ar fi așteptat nemții sau englezii să vină prima oară în România? La Caransebeș este o situație delicată, ca să nu-i spun comică, pentru că Primăria este membru în ADI, dar are și contract de prestări-servicii pe o perioadă lungă cu serviciul de salubritate SC Transal Urbis SRL. E e o încurcătură! Eu am umblat mult în Europa și nu am găsit nicio soluție pentru deșeurile de la noi. Dacă e așa, eu îi urez succes lui Felix Borcean! Desprinderea Caransebeșului din proiectul actual nu afectează asociaţia”, ne-a precizat președintele ADI Intercom Deșeuri, Luca Mălăiescu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/