Căpitan nou la SCM Timișoara în sezonul viitor

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Echipa de baschet SCM Timișoara începe să își încropească lotul pentru sezonul viitor, după instalarea antrenorului Dragan Petricevic. „Leii” din Banat vor avea un nou căpitan în viitorul sezon, după ce în stagiunea recent încheiată au avut mai mulți jucători care au purtat banderola. 

Noul căpitan este și primul jucător care și-a prelungit contractul cu SCM Timișoara, sârbul Nikola Pesakovic. În sezonul trecut, căpitani au fost, printre alții, Octavian Popa-Calotă sau Milos Komatina. „Sunt foarte fericit să continui la Timișoara și sper să avem rezultate bune sezonul viitor. Mai bune decât rezultatele din cel încheiat. Ca întotdeauna, sunt pregătit să ofer totul pentru suporterii noștri și pentru club, ca să ne atingem obiectivele”, a declarat baschetbalistul de 28 de ani, care evoluează pe postul 2.

Pesakovic a fost cel mai bun pasator al echipei, cu 117 pase decisive în tot sezonul. Este primul jucător anunțat oficial de club că rămâne, după ce conducerea a precizat că ar dori să păstreze și alți jucători, ca Sherwood Brown sau Milos Komatina. Dintre românii de pe lista managementului, doi au ales alte destinații. Baciu a mers la Oradea, iar Diculescu, la SCM U Craiova.

untitled design set 970x90 px

SCM Timișoara reia antrenamentele la mijlocul lunii august.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/