Capcana PSD în care au căzut consilierii liberali

Consilierii locali din Caransebeș și-au menținut în unanimitate decizia ca la Spitalul Municipal de Urgență din oraș să rămână secția de Oftalmologie, fără a ține cont de sugestia managerului unității medicale. Sau poate doar consilierii social-democrați au întins o cursă colegilor liberali!

În opinia primarului Felix Borcean, propunerea consilierului Florin Bogdea, care a venit cu amendamentul ca Secția de Oftalmologie să se reînființeze cu minimum de paturi și cu personalul medical aferent, cu avizul Ministerului Sănătății, a fost aruncată doar ca liberalii să voteze, pentru că, cel mai probabil, avizul Ministerului Sănătății nu va veni. Felix Borcean motivează că, în aceste condiții, organigrama ar trebui modificată cu un minim de 10 paturi, însă spitalul a atins deja numărul maxim aprobat de Minister, adică 388.

M-a surprins propunerea consilierului Bogdea și aprobarea în unanimitate, e interesantă, însă am serioase îndoieli că va fi acceptată la nivel de minister suplimentarea aceasta de paturi. Și dacă nu se aprobă ce se întâmplă? Rămânem în forma propusă de managerul spitalului, adică fără Oftalmologie. Probabil că este soluția cea mai de compromis cea care a fost propusă de consilierul Bogdea, să arate cumva și consilierii că le pasă de această secție. Eu zic că este o capcană a PSD – ului în care au căzut, din nou, consilierii liberali”, ne-a declarat primarul Felix Borcean.

Edilul a mai adăugat că, dacă aleșii locali ar fi fost atenți la argumentația managerului Adrian Cican de la ședința trecută, ar fi înțeles cât de greu se pot suplimenta paturile în spital. „Cican le-a spus că, de 17 ani, la spitalul din Caransebeș nu s-a suplimentat numărul de paturi cu niciun pat. Florin Bogdea le-a cerut liberalilor să facă lobby la Ministerul Sănătății pentru suplimentarea paturilor și, evident, a numărului de personal, pentru că în Organigrama propusă luna trecută Secția de Oftalmologie nu mai exista, decât cabinet în Ambulatoriu. Orice consilier dorește să vină cu un amendament la Organigrama Spitalului trebuie să o reconfigureze complet, pentru că ea a fost gândită de manager pentru reducerea cheltuielilor și înființarea unor secții noi care pot genera venituri”, a mai adăugat primarul Caransebeșului.

Edilul urbei a ținut să precizeze că dacă s-ar reînființa Secția de Oftalmologie efectele economice ar fi în defavoarea spitalului, măsurile pe care managerul Adrian Cican le-a luat fiind de natură să reducă cheltuielile la unitatea medicală, care înregistrează datorii de 10 milioane de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/