Cannabisul, cel mai capturat drog din țară. Marijuana vine prin granițele din vest

marijuana

Cannabisul rămâne în continuare cel mai capturat drog la nivel naţional, cu o creştere a disponibilității sale pe piața drogurilor din România, spun polițiștii. O mare parte din marijuana consumată de români ajunge în țară prin vămile din vestul țării.

România nu este un producător de cannabis important, dar este o piață mare de desfacere și țară de tranzit pentru traficanți.

„România nu este o țară care să aibă un nivel de producție necesar nici ca să acopere consumul domestic de cannabis, aspect reliefat și de capturile mari de cannabis depistate, având ca proveniență țări din Vestul Europei. Datele existente semnalează interesul crescut al traficanților de a importa cu aceeași frecvență cantități însemnate de cannabis pe ruta Vestul Europei – România”, transmite Poliția România.

Cele mai mari capturi, în Timiș și Arad

Una dintre cele mai mari capturi, de 12 kilograme de cannabis, a fost făcută anul acesta în Banat, dar și în alte județe. Operațiunea a fost coordonată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.

„La data de 14 aprilie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, sprijiniți de polițiști din cadrul brigăzilor și serviciilor de combatere a criminalității organizate Alba-Iulia, Hunedoara, Sibiu, Oradea, Craiova și Mehedinți, au pus în executare 61 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș, Hunedoara, și Caraș-Severin, fiind descoperite 11,8 kilograme de cannabis, 123 de doze de amfetamină, 7 comprimate ecstasy și 35 de grame de CMC la membrii unei grupări, care ar fi fost specializată în traficarea drogurilor prin intermediul unor colete expediate din Spania, dar și din cultivarea ilicită a cannabisului pe teritoriul României”, aflăm de la oamenii legii.

Județul Arad nu poate lipsi de pe tura traficanților, având mai multe granițe cu Ungaria. Pe aici intră în țară o mare parte din droguri.

gif card de energie dacus 1000x100

În 1 iulie 2022, aici a avut loc o captură de 11,7 kilograme de cannabis.

„În urma perchezițiilor, au mai fost depistate 1,58 kilograme de cocaină, 10 kilograme de pulbere cristalină, susceptibilă a fi psihoactivă, 2 kilograme de Amfetamină, 3,8 kilograme de pulbere, susceptibilă a fi psihoactivă,  1,86 kilograme de pulbere, susceptibilă a fi mefedronă și 4.200 de comprimate ecstasy”, a transmis Poliția Română.

Drogurile ar fi avut ca proveniență, țări din Vestul Europei.

 

 

 

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/