Dotarea cu utilaje pentru lucrările de întreținere a spațiilor verzi de pe domeniul public al municipiului (parcuri și suprafețe cu iarbă) și de pe malurile râului Timiș bate pasul pe loc de anul trecut, din cauza dificultăților de achiziție de la furnizori, a comunicat Primăria Lugoj. Pe de altă parte, nici la capitolul personal situația nu e mai bună, existând mai multe coase mecanizate pentru tăiatul ierbii decât operatori.
„Pentru a face față mai ales vara la lucrările de întreținere a spațiilor verzi, încercăm să dotăm echipele care se ocupă de aceste sarcini cu încă o mașină de tuns iarbă, pe lângă cele două pe care le avem și de două tractorașe cu posibilități multifuncționale de efectuare a unor lucrări. Încă de anul trecut am demarat achiziționarea acestor utilaje, dar avem o problemă la furnizori. În ultimele luni comenzile date nu au mai fost onorate, se pare din cauza lanțului de aprovizionare cu piese. În altă ordine de idei, vom mai încerca să mai angajăm personal. Pentru viitor încercăm să avem dotarea necesară și personalul suficient pentru efectuarea lucrărilor de întreținere a domeniului public fără să mai apelăm la firme private, cum s-a procedat în anii anteriori la cositul ierbii”, a explicat Paul Gribincea, coordonatorul Serviciului de Administrare Patrimoniu din cadrul Primăriei Lugoj.
În prezent, municipalitatea dispune de circa 40 de angajați angrenați în activitățile de curățenie și administrare a domeniului public.