Când partidul e-n toate, iar Vela este peste tot, chiar și de negeea care nu mai e!

Conform calendarului ortodox și după orânduiala Episcopiei Caransebeș, astăzi, 29 iunie, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în mai multe localități din Caraș-Severin se sărbătorește hramul bisericii, care coincide cu „negeea” satului.

Așa ar trebui să se întâmple la Biniș, Bârza, Bolvașnița, Cănicea, Câlnic, Goruia, Marga, Măgura, Obreja, Rusca Teregova, Prisaca, Reșița, Sasca Montană, Socolari, Vrani și Zervești.

Din cauza măsurilor generate de starea de alertă, astfel de manifestări tradiționale, cu goști, muzâcă, joc și voie bună au fost interzise. Cel mai probabil, petrecerile vor avea loc în spatele porților zăvorâte, departe de privirile indiscrete.

Dar, pentru că totuși este sărbătoare, politicienii nu au scăpat prilejul de a transmite un mesaj de „bunăvoire” către localnici, prilej cu care uica Iosîm și doda Floarea de la Obreja au aflat, dintr-o postare a organizației locale a PNL, cât de mult se gândește la ei ministrul de Interne.

„Dragi cetățeni ai Comunei Obreja. Astăzi este o zi specială pentru dumneavoastră, deoarece sărbătorim Hramul bisericii și negeea. Având în vedere că anul acesta nu s-a putut organiza ca în anii trecuți, din cauza pandemiei vă urăm pe această cale să aveți parte de o sarbatoare liniștită, alături de cei dragi dumneavoastră. Totodată vă transmit salutările și gândurile bune din partea Domnului Ministru Marcel Vela.”

O urare fără de care cu siguranță lui uica Iosîm și lu’ doda Floarea nu le-ar fi priit zupa, sarmele, friptura și meispaisurile.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/