Când doi se ceartă, al treilea… muncește? Cine va construi până la urmă centura de vest a Timișoarei?

Sunt șanse tot mai mari ca centura de vest a Timișoarei să fie realizată tot de Ministerul Transporturilor, la fel ca centura de sud. Sorin Grindeanu anunță că Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș nu au ajuns la un acord privind instituția care ar putea să preia acest proiect.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, anunța că autoritățile locale pot să preia lucrări publice de interes local și regional de la CNAIR. Astfel, ca urmare a acestui apel, atât Primăria Timișoara, cât și Consiliul Județean Timiș și-au arătat intenția de a prelua realizarea centurii de vest a orașului de pe Bega. În aceste condiții, Sorin Grindeanu le-a transmis celor două instituții să decidă care dintre ele dorește să implementeze proiectul.

Însă Primăria Timișoara și CJ Timiș nu au ajuns încă la niciun acord, astfel că ministrul Transporturilor spune că sunt șanse ca centura de vest să fie realizată tot de CNAIR.

Dacă nu se ajunge la un punct de vedere comun susținut împreună de către autoritățile locale, pe orice proiect, șansele ca acel proiect să se desfășoare în ritm accelerat sunt minime. Dacă vorbim de centura de vest a municipiului Timișoara, există în continuare varianta ca Ministerul Transporturilor să nu o dea în gestiune autorităților locale, ci să rămână la CNAIR. Mi-aș fi dorit să existe un punct de vedere comun, astfel încât să se poată da de la Ministerul Transporturilor către autoritățile locale. Dacă se continuă cu această gâlceavă, fiecare autoritate poate să se blocheze una pe alta”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a mai detaliat că traseul centurii de vest trece pe raza municipiului Timișoara, dar și a două comune apropiate, Sânmihaiu Român și Săcălaz. În aceste condiții, pentru ca Primăria Timișoara să poată implementa proiectul este nevoie ca cele trei primării să se constituie într-o asociație de dezvoltare intercomunitară. În schimb, CJ Timiș poate prelua centura de vest fără niciun fel de probleme chiar în acest moment.

Mai am un pic răbdare. Îmi doresc să intre și acest proiect destul de repede pe făgașul normal. Mersul corect ar fi să descentralizezi și să dai către autoritățile locale, sunt mereu acolo și pot urmări mai bine față de CNAIR, care este la București. Mi-aș dori să existe cel puțin un acord pe proiectele mari ale județului, dincolo de culoarea politică. CJ Timiș poate prelua în acest moment centura de vest, dar aș vrea să existe un acord și cu Primăria Timișoara. Dacă peste două săptămâni mi se spune că este în regulă, se poate semna cu CJ Timiș”, a precizat Sorin Grindeanu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/