Când de prea mult bine…

În 2020, Dinu Iancu Sălăjan, bărbatul ăla frumos care rupea inima fetelor și înlăcrima ochii băbuțelor când le zicea cu orchestra sa celebra cântarea „Drumul gării din Beclean”, s-a hotărât să facă o schimbare radicală în viața sa. Să coboare de pe scenă, pentru a intra în politică. Să dea costumul popular, care îi venea ca turnat, pe hainele croite prin străinătății.

Unii au aplaudat frenetic, alții s-au întreba: „Ce-i trebuie lu’ Dinu nostru să facă una ca asta?” Bună întrebare. Că bani avea căcălău și încă veneau din cântările la care nu putea face față.

Admiratoare? Ce întrebare stupidă. Astea stăteau la rând să-l atingă, să-i fure o privire sau să-i smulgă un zâmbet, la fel cum se stătea la coadă pe vremuri la carne, lapte, brânză, ouă.

Faimă? Să fim serioși, doamnelor și domnilor. Că dacă nici Dinu Iancu Sălăjan nu era cunoscut din Zălau și până în Spania, Italia sau Franța, unde s-au aciuat după revoluție sălăjenii săi, atunci, cine?

Adevărul adevărat e că l-a mâncat în cur. De prea mult bine. De traiul pe care îl ducea, fără niciun fel de grijă. Îi avea pe toți la picioare că, între noi fie vorba, cine nu l-ar fi vrut să le cânte la nuntă, la botez sau la o petrecere între prieteni? Cine ar fi avut curajul să-l întrebe dacă tăia sau nu chitanțe la cântările la care era invitat. Dacă plătea impozit la dedicațiile fără număr de la o nuntă sau de ce a depășit pe linia continuă. Și câte și mai câte. Într-un cuvânt, era acel om care deschidea și încheia spectacolele cu aplauze și ovații, respectat și prețuit de o țară întreagă.

Și atunci? Atunci e că l-a mâncat în cur. Și s-a scărpinat. Împins de la spate de alții. De ăia care se laudă că fac bine țării, iar când colo sunt capul tuturor răutaților pe acest pământ: politicienii. „Hai, Dinule, candidează la Consiliul județean ca să vezi câtă lume te iubește la Zalău, Năpradea, Jibou, Ileanda ori Gârbou. Fă-o pentru ei, pentru binele nostru colectiv.” Și Dinu nu a așteptat să fie rugat de două ori.

„Dacă Boc, Bode și Bolojan, colegii mei de partid, au reușit, eu de ce nu aș reuși? Că nu-s mai prost decât ei. Ei, drăcia, dracului!”, ar fi zis el înainte de a bate palma cu Satana din politică.

Știu, sună jalnic când vorbești de Satana din politică, indiferent de doctrina ce-o poartă cu el peste tot, dar acesta este adevărul.

Săptămâna asta, procurorii DNA i-au făcut semn să coboare de pe scenă și să-i urmeze la dubă. Și nicidecum în aplauzele celor care l-au iubit ca și cântăreț și i-au fredonat melodiile, care se întrebă și acum: „Ce i-a lipsit, dom’le, să facă una ca asta?” Că a avut de toate. De toate? Zău, mă? Da’, oare, când are omul de toate?

• Tweet
• Pin It