Campionul Ovidiu Zaberca își testează mașina la Trofeul Teliu. „Traseul mă avantajează”

La finalul acestei săptămâni este programată cea de-a șasea etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop. Trofeul Teliu va aduce pe traseul din apropierea Braşovului cele mai importante nume ale campionatului, peste 70 de piloți aflându-se pe lista de înscrieri. Printre aceștia se află și pilotul reșițean Ovidiu Zaberca, fost campion național al Grupei H.

Sezonul 2016 nu a fost însă unul de bun augur pentru reșițean, a întâmpinat numeroase probleme tehnice care l-au împiedicat să obțină rezultatele cu care ne-a obișnuit de-a lungul timpului. Ovidiu Zaberca este momentan pe locul 5 în Clasamentul Open, cu 36 de puncte, concurența pentru ocuparea locurilor de pe podium fiind destul de mare în acest sezon. La două dintre cele cinci etape derulate din acest sezon nu a putut puncta.

„Am făcut niște modificări la diferențialul spate, mașina nu e unde trebuie ca nivel, din cauza cutiei de viteze care s-a spart la etapa a doua. Costurile reparației erau prea mari și am hotărât să renunț la repararea ei și să-mi cumpăr una mai bună. Din păcate, una mai bună costă mai mulți bani și n-o să-mi cumpăr una sezonul ăsta, o să aștept sezonul următor. La prima etapă din acest an n-am ajuns pentru că nu am terminat mașina, iar la Poiana Brașov am abandonat pentru că mi s-a spart cutia de viteze. Sunt două etape în minus și nici rezultatele, în afara unui podium la Rânca, nu au fost prea grozave. La Sinaia nu am putut să fiu competitiv, având unele probleme tehnice. Acum, la Teliu, ar trebui să fie cât de cât ceva mai bine decât la Sinaia, pentru că traseul e diferit față de cel de la Sinaia. Necesită mai multă viteză și nu sunt atâtea trepte de schimbat și practic ar trebui să am un rezultat ceva mai bun. Traseul are viraje de viteză, în comparație cu Sinaia, unde traseul era strâmt, denivelat și n-aveai posibilitatea să cari viteză mare, n-am folosit treapta a cincea absolut deloc, am folosit treapta a patra o dată sau de două ori, mai nou a trebuit să folosesc și treapta întîia la ace de păr. Pe când la Teliu nu e niciun ac de păr, deci n-o să fie decât probabil treapta a treia și a patra, care într-un fel mă avantajează, că nu am atâtea schimbări”, ne-a spus Ovidiu Zaberca.

La ultimele trei etape ale actualului sezon, pilotul reșițean și-a propus doar să facă teste pentru 2017, fiind conștient că prezența pe podium în acest an e destul de greu de obținut în condițiile în care cutia de viteze este cea care îi dă bătăi de cap.
„Nu prea pot avea pretenții în acest sezon, sunt doar pe locul 5 acum, la ultimele trei etape o să fie mai mult un test pentru sezonul 2017, dacă o să fac sezon complet”, a mai spus Ovidiu Zaberca.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/