O campanie derulată de DGASPC Caraș-Severin vine în sprijinul tinerilor din sistemul de protecție specială. Aceștia vor primi informații esențiale pentru viitorul lor.
Tinerii cu vârsta de peste 17 ani din sistemul de protecție specială vor participa astăzi, de la ora 11.00, în sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin, la o întâlnire în care le vor fi prezentate măsurile de sprijin pe care statul le oferă. Campania derulată de DGASPC Caraș-Severin este inițiată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
În același timp, tinerii își vor cunoaște mai bine drepturile și situațiile de risc la care pot fi expuși, pentru că la întâlnire vor participa reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, ai Inspectoratului de Poliție Județean, ai Agenției Antidrog, ai Consiliului Elevilor și ai Colegiului Psihologilor, dar și parlamentari.
Se va discuta așadar despre consumul de droguri, despre absenteismul școlar, actele de violență comise de și asupra tinerilor sau copiilor.