Campania „Zece pentru siguranță” a ajuns la Moldova Nouă

Cele două săptămâni dedicate campaniilor de prevenire a riscurilor în rândul tinerilor se apropie de sfârșit, iar Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă a fost astăzi gazda reprezentanților Agenției Naționale Antidrog – stupefiantele reprezentând motivul principal al abaterii tinerilor de la scopurile propuse.

Elevii claselor a IX-a din cadrul liceului de la malul Dunării au fost ținta discursurilor susținute atât de Adelina Rus – asistent social în cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, cât și de Aurelian Vieru – coordonator în cadrul aceleiași instituții – în ceea ce privește consumul de stupefiante, alegerea bobocilor ca public țintă fiind explicată de Vieru după cum urmează: „Ne-am axat pe elevii de clasa a IX-a deoarece aceștia au luat contact prima oară cu liceul, reprezintă o categorie vulnerabilă dat fiind faptul că provin de la diferite școli. Sunt curioși, pot fi ușor influențați de către elevii mai mari”.

Timp de aproximativ o oră, cei doi speakeri le-au prezentat tinerilor, atât prin exemple, cât și prin intermediul filmulețelor, cât de ușor se pot trezi într-o fundătură dacă se lasă pradă viciilor, problemelor de acasă, dar mai ales dacă ajung în „brațele” substanțelor interzise, drumul spre calea cea dreaptă fiind unul foarte anevoios, în lipsa unei voințe de fier.

În același timp, pentru a-i motiva și pentru a-i încuraja să spună „stop” drogurilor, comisarul-șef de poliție le-a vorbit elevilor de la malul Dunării despre reușita unui tânăr din Oravița care urmează cursurile Liceului Teoretic „General Dragalina”, Ștefan Băcilă (clasa a XI-a), cel care a reușit să obțină locul doi la faza națională a concursului „Mesajul meu antidrog”, în anul școlar 2018-2019, la eseu literar, lui Ștefan oferindu-i-se posibilitatea de a face voluntariat în cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin.

Referitor la procentul consumului de droguri înregistrat în rândul tinerilor cărășeni, Aurelian Vieru a declarat, pentru expressdebanat.ro, următoarele: „Noi ne bazăm pe mai multe studii pe care le colectăm atât de la Spitalul Județean Reșița, cât și de la Spitalul Municipal Caransebeș, din doi în doi ani, pentru a face o estimare în privința prevalenței consumului de droguri. În prezent, consumul de marijuana înregistrează un procent de 10,1 %. Nu este alarmant faptul că se consumă droguri. Procentul nu a scăzut, dar nici nu a crescut. Din păcate, a rămas constant și, din păcate, consumul de droguri va continua atât în rândul tinerilor, cât și în rândul celor trecuți de 18 ani. Nu vor crește cifrele, dar nici nu credem că vor scădea”.

Campania „Zece pentru siguranță” (titlul campaniei fiind ales tocmai din dorința ca siguranța elevilor să fie una de nota 10) se va încheia mâine, 20 septembrie, însă va fi urmată de alte activități de prevenire din care vor face parte toate categoriile: de la copii de grădiniță, elevi de gimnaziu, liceu, inclusiv, campanii care vor implica foarte mult dascălii, familia și comunitatea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/