Căminul cultural din Zervești își caută constructor

camin clutural zervesti

Primăria Turnu Ruieni a scos din nou la licitație execuția lucrărilor de reabilitare și modernizare a căminului cultural din localitatea Zervești.

Pentru căminul cultural din Zervești, administrația locală condusă de liberalul Cosmin Belci a obținut o finanțare europeană pentru reabilitarea termică a obiectivului. Banii vin de la Uniunea Europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

După o licitație ratată, din lipsa de ofertanți, Primăria Turnu Ruieni a scos din nou la licitație, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, execuția lucrărilor de reabilitare termică a căminului cultural. Investiția este evaluată la peste 1,3 milioane de lei, iar constructorii interesați își pot depune ofertele până în data de 12 aprilie.

Potrivit anunțului din SEAP, la căminul cultural din Zervești mai sunt prevăzute, pe lângă lucrări de reabilitare termică, și lucrări de consolidare și modernizare a edificiului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/